Rîurile periculoase din județ, consolidate doar pe hîrtie
• Direcția Apelor a primit aproximativ 25 de miliarde pentru a consolida zonele unde există pericolele cele mai mari de inundații n deși sezonul este numai bun, lucrările nu au început, pentru că banii sînt doar pe hîrtie
Lucrările de consolidare a principalelor cursuri de apă din județ vor continua și în această vară, vizate fiind zonele în care există un risc pronunțat de producere a inundațiilor. Direcția Apelor Siret Bacău a primit de la bugetul de stat fonduri pentru a continua lucrările de îndiguire, prin ordonanță de Guvern fiind stabilite atît firmele care se ocupă de proiectare, cît și cele de construcție. Astfel, pe rîul Siret vor fi executate lucrări de îndiguire a malului drept și de tăiere a unui cot, în zona comunei Săucești. Firmele au la dispoziție aproximativ nouă miliarde de lei, dintre care aproape patru miliarde vin de la bugetul de stat, iar cinci miliarde de la fondul de mediu. Proiectarea lucrărilor a fost făcută de ISPH București, iar constructorul este firma Hidroconstrucția București.
Tot pe rîul Siret, dar de data aceasta în zona comunei Tamași, în satul Furnicari, se va consolida malul stîng, acolo unde, cînd debitul rîului crește, există pericol de inundații. în total, pentru aceste lucrări, s-au alocat aproape 8,5 miliarde de lei, sumele venind, în proporții aproximativ egale, de la fondul de mediu și bugetul de stat. Ca și la Săucești, proiectul a fost efectuat de ISPH București, iar constructorii sînt societățile Apasco Mîneciu și Tehnologica București.
Și pe rîul Tazlău, în comua Helegiu, sînt necesare lucrări în valoare de peste 7,2 miliarde de lei, pentru îndiguirea malului drept. Aproximativ 3,2 miliarde ar urma să vină de la buget, iar alte patru miliarde, de la fondul de mediu. Proiectantul este ISPH, iar constructorul, firma Hidroconstrucția București.
Problema este că, în plin sezon în care se pot face investițiile pe cursurile de apă, lucrările nu au început. La toate cele trei zone din județ s-a realizat doar studiul de fezabilitate, dar nici o lopată de pămînt din mal nu a fost dată. „Execuția acestor lucrări nu a fost începută din cauza nealocării din partea fondului de mediu a sumelor stabilite”, a motivat întîrzierea Georgiana Drăghindă, purtătorul de cuvînt al Direcției Apelor Siret Bacău. în aceste condiții, familiilor care locuiesc în zona albiilor din cele trei puncte ale județului le rămîne doar să spere că în această vară vor fi ferite de ploi. (Costinela BREAHNĂ)tor lucrări nu a fost începută din
Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.