O cioară a paralizat alimentarea cu energie electrică în jumătate din Bacău

Administrator

O cioară rătăcită a paralizat activitatea dintr-o anumită parte a Bacăului pentru aproximativ jumătate de oră. Deși incindentul pare rupt din filme, s-a întîmplat ieri, în prima parte a zilei, în municipiul Bacău, cînd activitatea instituțiilor informatizate a fost complet paralizată. Zona afectată a fost cartierul Nord, Moiriței și Stefan cel Mare, dar și strada 9 Mai, pînă spre Liceul Economic. „Stăteam la coadă la Administrația Financiară să depun cîteva fișe fiscale. După două ore, ajunsesem la ghișeu, dar înainte să depun ultimele trei fișe s-a întrerupt curentul. Nici nu vreau să mă gîndesc că s-ar putea să o iau de la capăt”, ne-a declarat, intrigat, un contabil. La bănci, în magazine sau la firmele din preajmă, toată activitatea a fost întrerpută din cauza penei de curent. Practic, angajații au avut parte de o pauză de masă nesperată, iar clienții, de mulți nervi și cîteva drumuri în plus față de cele programate.
Nici șoferii care au circulat în zona Ștefan cel Mare nu au scăpat de efectele întreruperii curentului, semafoarele fiind oprite. „întreruperea alimentării cu energie electrică s-a datorat unui scurt circuit la un punct de transformare, după ce o cioară s-a așezat pe o bară de 20 kv a unui transformator. întreruperea a fost la ora 12.54, iar la 13.16 consumatorii au fost realimentați”, ne-a declarat Lucian Luca, purtătorul de cuvînt al E.ON Moldova SA. în primă fază, pentru că cioara a luat foc după contactul cu instalațiile electrice, electricienii au crezut că ar fi vorba de un incendiu la punctul de transformare. Cînd s-a descoperit că, de fapt, incendiul este de proporțiile unei zburătoare rătăcite, electricienii au remediat repede avaria. (Costinela BREAHNĂ)

Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!

Urmărește Ziarul de Bacău pe WhatsApp Alerte de ultimă oră și știrile importante direct pe telefonul tău.
Urmărește Canalul

Ți-a plăcut acest articol? Distribuie-l mai departe!

Ajută comunitatea din Bacău să fie informată corect și la timp.

Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale

Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.

Derogare Legală RGPD Art. 7 Legea 190/2018

Specificul Activității Jurnalistice

Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.

Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.

Opinii & Comentarii Cititori

0

Nu există încă opinii la acest articol.

Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.

Adaugă o opinie

Adresa de email nu va fi făcută publică. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Datele furnizate sunt prelucrate conform Politicii de Confidențialitate și Regulilor de Comentare. Adresa IP este stocată strict în scop de securitate și prevenire anti-spam.