Sinaxar ortodox: Sfînta Muceniță Paraschiva

Administrator

Sinaxar romano-catolic: Sfinții Ioachim și Ana

Vorbele care ne ies din gură se împrăștie foarte ușor. Cine poate întoarce atîtea cuvinte rele și calomnii la adresa aproapelui nostru? De aceea, cînd l-ai vorbit pe cineva de rău și l-ai calomniat, și l-ai degradat în fața unora, să știi că mare rău ai făcut sufletului tău, căci cu cuvîntul tău care ți-a zburat de pe buze și pe care nu-l mai poți întoarce, ai făcut două mari păcate: întîi ai smintit pe alții cu vorbele tale și ai ponegrit cinstea aproapelui și, al doilea, te-ai făcut judecătorul lui, judecîndu-l mai înainte de a veni ziua cea mare, cînd ne va judeca Domnul Hristos pe toți.
Ia aminte, că vorbele tale s-au dus, s-au scris și înregistrat de îngerii lui Dumnezeu, iar tu să fii sigur că te așteaptă suferință grea, ori aici pe pămînt, ca să ispășești, ori o veșnică osîndă în iad.
Vai celor ce prin minciuni, prin martori mincinoși, pîrăsc pe alții, se judecă cu ei, îi fac să sufere pe nedrept, din care cauză uniji mor cu sufletul otrăvit de aceste calomnii și nedreptăți! Aceștia nu vor plăti niciodată nedreptatea lor, decît în fundul iadului, dacă nu se întorc cu tot sufletul la Dumnezeu din vreme.
Pe unii îi cheamă Dumnezeu să plătească pe patul suferinței, la ieșirea sufletului, cînd trag să moară, căci se chinuiesc cîte o săptămînă de se îngrozesc cei ce stau la căpătîul lor cînd îi văd cu limba scoasă afară de un cot și nu pot să moară, mai ales persoanele care au vorbit de rău fețele bisericești, credința și pe Dumnezeu, hulitorii. să afară de un cot și nu pot să moară, mai ales persoanele care au vorbit de rău

Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!

Urmărește Ziarul de Bacău pe WhatsApp Alerte de ultimă oră și știrile importante direct pe telefonul tău.
Urmărește Canalul

Ți-a plăcut acest articol? Distribuie-l mai departe!

Ajută comunitatea din Bacău să fie informată corect și la timp.

Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale

Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.

Derogare Legală RGPD Art. 7 Legea 190/2018

Specificul Activității Jurnalistice

Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.

Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.

Opinii & Comentarii Cititori

0

Nu există încă opinii la acest articol.

Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.

Adaugă o opinie

Adresa de email nu va fi făcută publică. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Datele furnizate sunt prelucrate conform Politicii de Confidențialitate și Regulilor de Comentare. Adresa IP este stocată strict în scop de securitate și prevenire anti-spam.