Cîțiva locuitori din satul Cuchiniș, comuna Brusturoasa, acuză E.ON Moldova, fosta Renel, că a intrat abuziv pe proprietățile lor ca să-și facă lucrările la rețelele de electrificare. Oamenii sînt cu atît mai revoltați, cu cît spun că au cerut celor care fac lucrări în zonă proiectul pe care ar trebui să existe și semnătura lor, prin care să fie de acord cu amplasarea stîlpilor, dar și cu trecerea rețelei de cabluri aeriene peste teritoriul lor. „Pur și simplu, au refuzat să ni-l arate. E revoltător ce se întîmplă, parcă am fi în junglă! Au dat peste oameni care mai cunosc cîte ceva din legislație și-și cunosc drepturile. Noi știm că există o zonă de protecție și că nu vom putea să ne construim nimic la cîteva zeci de metri de aceste rețele. Știți și dumneavoastră cît de puțin teren de construcții există în această zonă, și iată că acum ne vedem cu stîlpi de electricitate și cu rețele care trec peste proprietățile noastre. Noi nu vrem să ne dăm acordul”, ne-a spus Lorena Nachtwey, fiica unuia dintre proprietarii de terenuri afectate de aceste lucrări.
„Avem terenuri dincolo de stradă și am fost cu toții de acord să se facă rețeaua pe acolo, că, oricum, locul este mic, nu se poate construi acolo. Nu se știe din ce motive au renunțat la acest proiect și acum zic că au un altul care ne afectează loturile acestea de pămînt pe care s-ar putea construi o locuință. Cînd au făcut șoseaua națională, ne-au naționalizat terenul pe care trece strada și ne-au împărțit proprietățile în bucățele, așa cum se vede. Acum, mai vin și cei de la Renel ca să pună capac”, spune și Constanța Funduc, unul dintre proprietari, care nu și-a dat acordul pentru această lucrare. Fiica ei, Lorena Nachtwey, povestește că, la sfîrșitul săptămînii trecute, pur și simplu a coborît într-una din gropile făcute de lucrătorii de la Electrica în care voiau să amplaseze un stîlp. „Am coborît aici și am zis să toarne ciment peste mine, dacă tot nu vor să arate proiectul și acceptul nostru. A venit și tata, bolnav de astm, și a stat aici în soare cîteva ore, pînă au renunțat la lucrări. Mai ales că exista alternativă, ca această rețea să se facă peste stradă, acolo unde tot noi avem proprietăți. Nu înțelegem de unde această încăpățînare”, a precizat Lorena Nachtwey.
Primarul acuză sătenii de rea-credință
Am încercat să stăm de vorbă și cu lucrătorii de la Electrica, să vedem care este poziția lor. Un maistru ne-a spus că noi nu avem competența de a vedea proiectul, dar nici nu a știut ce să ne răspundă cînd l-am întrebat de ce nu-l arată propietarilor care vor fi afectați. „Noi sîntem doar executanții lucrărilor. Beneficiar este E.ON Comănești. Ei au făcut lucrările, și cu ajutorul celor de la primărie s-au obținut și aprobările oamenilor. Sigur că nouă ne-ar conveni să facem rețeaua peste stradă și chiar știu că se ajunsese la o asemenea soluție, dar nu sînt în măsură să vă spun de ce s-a renunțat la ea”, ne-a spus cel pe care oamenii l-au indicat drept maistru de lucrări.
Am mers apoi și la Primăria Brusturoasa. Primarul Todirel Drumea spune că salariații de la primărie s-au ocupat de obținerea acordurilor și că totul este în regulă. „Copii familiei Funduc sînt cei care fac scandal permanent. A venit băiatul lor cel mare de la Ploiești să facă ordine aici? Nu se poate așa ceva! Sînt semnături de la toată lumea”, ne-a spus primarul Drumea. El a precizat că familia Funduc s-a opus tuturor proiectelor de care s-a ocupat primăria în zonă și că are probleme cu ei încă de la inundații. Lucru real, întrucît locuitorii îl acuză că nu au fost înregistrate și raportate nicăieri pagubele făcute de ape în 2005, deși au fost afectați aproape toți locuitorii din Cuchiniș, și oamenii au rămas fie fără case întregi, fie fără grădini, fie fără rețeaua de electrificare. I-am cerut atunci procesul verbal cu constatările făcute în satul Cuchiniș, la inundații. în dosarul de la inundațiile de anul trecut exista un tabel, cu semnătură și tot ce trebuie, doar pentru un singur locuitor, a cărui casă apare afectată. Primarul a apelat atunci la ajutor și o funcționară a venit să ne arate un alt tabel, de data asta scris de mînă, fără ștampilă și fără dată, dar și fără o semnătură lizibilă a celui care l-a întocmit. Pe acesta figurau alte șapte familii ale căror case au fost afectate, dar tot nu se vorbea nicăieri de terenul care a dispărut luat de ape și nici de stîlpii de electricitate căzuți la pămînt, așa cum erau consemnate în alte procese verbale de constatare făcute în alte sate ale comunei. „Nu știu ce-a fost acolo pentru că nu eu am făcut inventarierea. Cred că semnătura îi aparține consilierului Angela Antonoaie”, s-a scuzat primarul.
Semnăturile există și nu prea
Am vrut să verificăm și care este situația acordurilor date pentru proiectul E.ON. Cel puțin la prima vedere, cei mai afectați ar fi cinci proprietari. Printre aceștia se numără și biserica catolică. De fapt, se pare că semnătura preotului este singura în regulă, pentru că în majoritatea cazurilor sînt probleme, iar familia Funduc a refuzat categoric să-și dea acordul. Unul dintre proprietarii de terenuri este Gheorghe Ahălanei. Doar că acesta, bătrîn și bolnav fiind, a fost luat de unul dintre fiii săi în Arad, iar în casa sa locuiește un alt fecior. Am luat legătura cu cel din Arad, pentru a ne convinge dacă bătrînul și-a dat acordul. „N-a venit nimeni să ne ceară așa ceva și tata nici nu este de acord, pentru că acolo s-ar putea să ne facem o casă. Poate că au luat semnătură de la fratele meu, dar nu este valabilă, pentru că nu el este proprietarul”, ne-a spus Anton Ahălanei, cel care își îngrijește tătăl la Arad.
Semnătura unui alt proprietar este la fel de controversată. Profira Condrea este paralizată și locuiește la una dintre fiicele sale, în satul Camenca. Inițial, Jana Roșu, fiica acesteia, ne-a declarat că habar nu are despre o asemenea semnătură. Ulterior, cînd am revenit cu funcționarul primăriei care s-a ocupat de strîngerea acordurilor, femeia a revenit asupra declarației. „Da, îmi amintesc ceva de o cerere parcă, dar nu mi-ați spus despre ce-i vorba, eu n-am știut, și acuma vă spun că nu sînt de acord cu firele acelea. Am semnat să treacă aeriana peste teren, dar n-am știut că nu-mi mai pot construi casă în apropierea firelor, pentru că așa, nu-mi dau acordul”, a revenit Jana Roșu.
Și din punct de vedere juridic este o problemă cu privire la valabilitatea acestei semnături. Bătrîna este paralizată și deci în incapacitate de a-și exercita dreptul de semnătură pe documente. Iar fiica ei nu are nici împuternicire nici curatelă asupra bătrînei. „în condițiile în care o persoană nu-și poate exercita dreptul singură, ar fi trebuit să fie desemnat un curator care să-i apere interesele și să aibă și drept de semnătură în locul acestei bătrîne. Sau, măcar o împuternicire legalizată la un notar. Dacă nu sînt îndeplinite aceste condiții, semnătura nu este valabilă, și actul respectiv este nul”, ne-a spus avocatul Elena Apostol, care a lămurit pe deplin soarta aprobărilor obținute de E.ON de la proprietarii de terenuri.
„Cine s-a ocupat de autorizări, răspunde”
Am vrut să vedem și care este opinia conducerii E.ON. Purtătorul de cuvînt al instituției, Lucian Luca, ne-a spus că este imposibil ca salariații Electrica să se fi apucat de treabă fără un proiect și fără semnăturile oamenilor. El ne-a cerut un răgaz ca să se intereseze de situația din zonă și apoi a revenit cu o declarație în cunoștință de cauză. „Eu o să ajung în Bacău și voi verifica exact care este situația. Dar pînă atunci pot să vă spun că acolo este o problemă mai delicată, pentru că este un nod important care va asigura alimentarea cu energie electrică a vreo 8.000 de abonați. Am înțeles de la colegii mei din zonă că este o familie, Funduc, ce se opune efectuării lucrărilor, dar s-a găsit și o soluție. Vom folosi conductoare izolate pentru a le permite oamenilor să-și facă locuințe chiar sub rețeaua aeriană de cabluri, nu vor fi restricții. Cert este că voi verifica exact care este situația în zonă și, dacă sînt probleme cu autorizațiile, cine este de vină va răspunde”, ne-a asigurat Lucian Luca. (Mirela ROMANEȚ)
Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.