Tocmai am închis o carte care mi-a produs adînci emoții. O carte din acelea care-s atît de necesare sufletului! O carte menită să rămînă adînc întipărită în memorie. Nu, n-am știut că există o colecție denumită, generic, „Cărțile școlii”. Mi-a căzut în mînă întîmplător, mi-a vorbit, mai întîi, cineva, la biserică, după care am luat-o și inima mi s-a umplut de bucurie și, cum se zice, de emoție, parcurgînd-o. „Ție, Doamne!”, această micuță bijuiterie editorială – dedicată preșcolarilor și elevilor din școli și licee – e, în fapt, o culegere, o antologie de cîntece religioase și a apărut, în acest an 2004, la Editura „Egal” din Bacău. Nu-l cunosc personal pe domnul profesor Emil Colea, autorul volumului, dar mă grăbesc să-i mulțumesc pentru bucuria pe care mi-a dăruit-o! După cum le mulțumesc și profesorului Aurel Stanciu, realizatorul minunatei coperți, dar și profesorului Ioan Dănilă, consilier editorial și redactor de carte și nu în ultimul rînd preotului profesor dr. Constantin Leonte, autorul foarte interesantei și instructivei prefațe – pe aceștia trei cunoscîndu-i și bucurîndu-mă de prietenia lor.
Spuneam că acest nou volum apărut în colecția „Cărțile școlii” mi-a trezit bucurii ascunse mulți ani în inimă și cred, fără să greșesc, că astfel de trăiri poate cunoaște oricine din generația mea la reîntîlnirea cu acele bijuterii muzicale pe care le-am învățat, mai întîi, de la părinți, mai apoi la ora de Religie și – cei care am avut o astfel de șansă – în corul de copii al bisericii. Pe vremea copilăriei mele în „Precista” părintele Matasă, din Piatra Neamț, organizase un cor de copii – eu așa îmi amintesc – al bisericuței din mahala. Era biserica aceea atît de mică și atît de neînsemnată în dimensiunile ei încît, atunci cînd trăgeam clopotele, căci am făcut și astfel de treburi, clopotnița se „arcuia” de ziceai că acuși-acuși își va lua zborul. Dar nu, numai Dumnezeu, printr-o adevărată minune, a făcut ca acel clopot uriaș să-și facă datoria în clopotnița care a durat pînă cînd biserica a fost înlocuită cu o alta, nouă, măreață, încăpătoare, menită să dăinuie peste vremuri. Și tot acolo, în bisericuța aceea, cîntam, în cor, tatăl Nostru, Linu-i Lin, Prohodul Domnului nostru Iisus Hristos, Hristos a Inviat și alte multe cîntece și parcă trăiesc și acum acele atît de îndepărtate momente care, iată, mi le-a readus din adîncurile memoriei cartea aceasta minunată. Eu cred că nu e nimic mai înălțător, mai cald, mai divin, decît să asculți glasurile reunite în cîntec ale copiilor. Acolo, în biserică – și nu numai în biserică – corul de copii te cuprinde și-ți încălzește sufletul și te face să uiți de deșertăciunile vieții și să devii, măcar pentru cîteva clipe, mai bun, mai cucernic. Iar cărticica aceasta a profesorului Emil Colea este, prin ea însăși, un Imn închinat Dumnezeirii, celui care ne veghează viața și ne călăuzește pașii și ne iartă greșelile. Și cît de frumos spune părintele Constantin Leonte în prefața intitulată „Din dragoste pentru cele sfinte”!: „Prin cîntarea elevată a corului trăim taina lui Dumnezeu, ne simțim în comuniune cu existența Lui negrăită, accentuăm prin simțire marea dorință de a ne face parte de darurile Sale. Prin cîntare ne exprimăm mai mult decît putem reda prin cuvinte și dăm un coeficient nemărginit admirației față de măreția și bunătatea divină”.
Cele 90 de piese muzicale religioase din „Ție, Doamne!” sînt, astfel, adresate nu doar elevilor mici sau tinerilor, ci tuturor celor care, într-un fel sau altul, ne-am bucurat sufletele învățîndu-le în anii copilăriei sau, mai tîrziu, auzindu-le în lăcașurile sfinte ori cu prilejul sărbătorilor de mare vibrație ale Crăciunului, Sfintelor Paște etc. Celor de vîrsta mea le trezește frumoase și chiar înduioșătoare amintiri. Și, tot așa, cu trecerea anilor, amintirile limpezi ca roua dimineții de vară le vor trezi celor care acum sînt pe băncile școlii… (Eugen VERMAN)
Lasă un răspuns