Ascensiuni duhovnicești

Administrator

„Cel cu totul milostiv”…

• Sfîntul Mare Mucenic și Tămăduitor Pantelimon – ocrotitorul de boli și suferințe

Cinstirea sfinților are o valoare fundamentală în viața Bisericii, contribuind la promovarea spiritualității religios-morale a credincioșilor. Cultul lor se bazează pe o serie de temeiuri luate din Revelația divină: a) – sfinții sînt bine-plăcuți lui Dumnezeu; b) – sînt împlinitorii poruncilor lui Dumnezeu; c) – sînt realizatorii virtuților morale; d) – sînt mijlocitorii noștri înaintea Celui Atot-Puternic și cinstirea lor se referă la Dumnezeu. Sfîntul Arsenie al Amasiei, în cuvîntul de laudă la Sfinții Mucenici, zice, în acest sens: „Nu ne închinăm mucenicilor, ci îi cinstim ca pe niște adevărați închinători ai lui Dumnezeu. Nu ne închinăm oamenilor, dar admirăm pe cei care s-au închinat cum trebuie lui Dumnezeu, în vremea încercărilor”.
în perioada veche a istoriei bisericii cei mai mulți cinstiți în cultul divin au fost sfinții martiri (mucenici) și mărturisitori, care au pătimit pentru mărturisirea credinței lor și și-au dat chiar viața pentru ea. Ei sînt „eroii suferinței creștine”, dobîndind cununa vieții veșnice în împărăția Sfintei Treimi. Despre prelungirea vieții sfinților mucenici și după moarte, se vorbește în Apocalipsă: „Și cînd a deschis pecetea a cincea, am văzut sub jertfelnic sufletele celor înjungheați pentru cuvântul lui Dumnezeu și pentru mărturia pe care au dat-o. Și strigau cu glas tare și ziceau „Până cînd, Stăpâne, Sfinte, și adevărate, nu vei judeca și nu vei răzbuna sângele nostru, față de cei ce locuiesc pe pământ?” (Apocalipsa 6, 9 – 10).
Propriu-zis, nu sfinții, ca persoane desăvîrșite în Hristos, cer răzbunarea pentru sîngele lor vărsat, ci sîngele acela însuși ca realitate obiectivă; sau fapta rea a ucigașilor pe care acest sînge o atestă, se cere pedepsită. Mai bine zis, Dumnezeu însuși a rînduit pedepsirea celor ce varsă sînge nevinovat. El însuși zice lui Cain: „Sângele fratelui tău strigă către Mine” (Facere 4, 10). Cuvîntul amintit din Apocalipsă este o extindere a strigării sîngelui lui Abel la sufletele tuturor celor al căror sînge a fost vărsat pentru credința lor în Dumnezeu, pentru slava adusă lui Dumnezeu. în Vechiul Testament de multe ori se vorbește despre pedepsirea celor al căror sînge a fost vărsat pentru credința lor în Dumnezeu, pentru slava adusă lui Dumnezeu. în Vechiul Testament, de multe ori se vorbește despre pedepsirea celor care au vărsat sînge nevinovat. La Proverbe (cap. 6, vers. 16) citim: „Dumnezeu urăște mâinile care varsă sânge nevinovat”.
între acești martiri ai credinței creștine se află și Sfîntul Mare Mucenic și Tămăduitor Pantelimon, pe care Biserica Ortodoxă îl serbează cu evlavie la 27 iulie. El este victima persecuției împăratului roman asociat Maximin Galeriu (286 – 312), împărat „închinător” la zei pentru a stăpîni prin teroare. Pantelimon se naște în cetatea Nicomidia (Bitinia – Asia Mică); tatăl său – Evstorghie – era dregător împărătesc și închinător la zei. Mama sa, Evula, era creștină în ascuns, deosebit de evlavioasă și cunoscătoare a timpului. Ca orice soție creștină, cu frică de Dumnezeu și respect pentru familie, dorea nespus de mult să aibă un copil ca rod al dragostei sale. Cînd Dumnezeu a binecuvîntat-o cu nașterea unui prunc, Evstorghie l-a însemnat cu nume păgîn: Pantoleon (din grecește se traduce: „cu totul leu, voinic, puternic”). A studiat la școlile timpului (literatură-filozofie) și ucenic al unui mare medic al vremii, Eufrosin. Avînd vocație pentru arta lui Hipocrate, ajunge medic la curtea imperială. Vestea măiestriei sale hipocratice a ajuns pînă la Roma. în Nicomidia este martor al suferinței creștinilor uciși pentru Hristos. Avînd candela Evangheliei încă aprinsă în sufletul său, este martor al martirajului episcopului Antim și al arderii bisericilor la porunca împăratului. Ajunge medic al palatului imperial, înlocuindu-l pe Eufrosin, suferind. Tînărul vindecător află cum că există și tămăduitori de suflete în numele lui Hristos. Așa ajunge să îl cunoască pe preotul Ermolae, mare tămăduitor cu harul lui Dumnezeu revărsat prin rugăciune către Hristos. învață și deprinde puterea rugăciunii. înzestrat cu o putere așa de mare înaintea lui Dumnezeu, învie un copil mușcat de o viperă. în urma acestei minuni săvîrșite cu harul lui Hristos se botează, primind numele Pantelimon. Un nume devoțional, de origine greacă, formație creștină alcătuită din pant – „tot” și ellmon – „ilos, binefăcător”. Adică „cel cu totul milostiv” sau „plin de milă”. Peste cîtva timp, Pantelimon a tămăduit un orb din rudele împăratului. Dar Maximian începuse iarăși o crîncenă prigoană împotriva creștinilor. Auzise că sfîntul devenise ucenicul lui Hristos și că vindeca în numele Celui răstignit și înviat. Pentru a-l înspăimînta, din porunca împăratului este ucis preotul Ermolae. Pantelimon este chemat la curtea imperială. Anchetat, nu renunță la botezul creștin. A fost bătut cumplit și ars cu făclii, a fost aruncat într-un cazan cu plumb topit, i s-a legat o piatră mare de gît și aruncat în mare, a fost închis în cușca leilor, a fost legat de o roată cu colți de fier și aruncată de la un loc înalt. Din toate torturile a scăpat nevătămat prin mila și puterea Domnului. în cele din urmă a fost spînzurat de un măslin uscat. Văzî nd ostașii că nu-și dă duhuil, i-au tăiat capul. Trupul a căzut la rădăcina măslinului care, udat cu sîngele mucenicului, a început să înfrunzească și să rodească. Persecutorii au tăiat măslinul, l-au uns cu seu, au pus pe el moaștele mucenicului și i-au dat foc. A doua zi, mărturisitorii lui Hristos au aflat oasele sale și le-au așezat într-un mormînt nou în așezarea unui învățat – Adamatie. A trecut la cele veșnice într-o zi de 27 iulie a anului 303. Avea 23 – 25 de ani!
Credincioșii ortodocși de pretutindeni au mare evlavie față de Sfîntul Pantelimon. Un întreg cartier din București și spitalul ce-i poartă numele duc peste veacuri pomenirea sa. Casa sanatorială din Techirghiol este pusă sub ocrotirea sa. Moaștele sfîntului se găsesc la mănăstirile Hurezi, Agapia, Ciolanu, Negru Vodă, Neamț. Și, desigur, mulți creștini îi poartă numele, dorind să fie și ei milostivi prin puterea Domnului.
Să ne rugăm marelui mucenic și tămăduitor să ne apere de boli și de suferințe! (pr. prof. dr. Constantin LEONTE)be (cap. 6, vers. 16) cit

Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!

Urmărește Ziarul de Bacău pe WhatsApp Alerte de ultimă oră și știrile importante direct pe telefonul tău.
Urmărește Canalul

Ți-a plăcut acest articol? Distribuie-l mai departe!

Ajută comunitatea din Bacău să fie informată corect și la timp.

Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale

Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.

Derogare Legală RGPD Art. 7 Legea 190/2018

Specificul Activității Jurnalistice

Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.

Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.

Opinii & Comentarii Cititori

0

Nu există încă opinii la acest articol.

Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.

Adaugă o opinie

Adresa de email nu va fi făcută publică. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Datele furnizate sunt prelucrate conform Politicii de Confidențialitate și Regulilor de Comentare. Adresa IP este stocată strict în scop de securitate și prevenire anti-spam.