Un nou caz de furt, de la o instalație petrolieră, care aparține societății „Petrom” – Sucursala Moinești, a fost instrumentat recent de polițiștii moineșteni. Aceștia au reușit să-i identifice pe autori, respectiv Ciprian P., de 21 de ani, și Vasile C., de 22 de ani, ambii cu antecedente penale, domiciliați în Moinești. Hoții au reușit să fure aproximativ 80 de metri de conductă, în valoare de peste zece milioane de lei vechi, pe care au încercat să o valorifice la un centru de achiziție a deșeurilor metalice. Acțiunea infractorilor a fost stopată de oamenii legii, care au recuperat în întregime materialul sustras. Pentru furt, cei doi riscă închisoare între unu și șapte ani. (Mihai VIERIU)
Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.