Civilizație cu parul

Administrator

Ștefan RADU

Primarul din Comănești s-a săturat să mai suporte mitocănia de pe stradă. Șmecherașii imberbi, cu aere întreținute din gologanii babacilor, s-au trezit amendați pentru că au confundat cocina de acasa cu locurile publice. Unora pot să li se pară mari amenzile de cinci milioane aplicate pentru aruncarea unui muc de țigară aiurea. Realitatea a demonstrat că nu-i așa: cînd a fost să aleagă între a da cu mătura pe trotuare și a plăti suma stabilită, nesimțiții prinși în flagrant au preferat să scoată banii. Pasămite consideră extrem de umilitor să faci curățenie în urma celor lipsiți de bun simț. âmi imaginez ce părere au despre lucrătorii de la salubrizare. Pentru ei, acești oameni care fac o muncă la fel de cinstită ca oricare alta sînt doar niște slugi de care poți să-ți bați joc. Ciudată percepție!
Nu de puține ori am auzit români care vorbeau extrem de admirativ despre curățenia din Austria sau din Elveția. Unii turiști de pe la noi au trăit adevărate șocuri în Occident. Nu le venea să creadă că nu există praf, că pajiștile rămîn curate și după week-end, că lumea are grijă să păstreze străzile impecabile. Știu un emigrant român, gospodar ca toată nația asta, care a plătit o mie de euro amendă pentru că a vrut să-și schimbe uleiul într-un camping. De-atunci, asemenea operațiuni le face doar la atelierele autorizate, chiar și cînd vine în România. Bunele deprinderi se învață – dacă este nevoie – cu parul. Așa a fost peste tot în lume. Cine a vizitat Grecia înainte de 1990 a văzut că și acolo erau plaje murdare, gunoaie la margine de drum, hîrtii pe stradă… în 2000, eram pe o faleză la Marea Egee, cu un prieten grec, pe care-l știu din studenție. Apa cristalină, promenada curată, lipsa gunoaielor de altădată m-au făcut să-l întreb cum a fost posibilă această transformare. „Prin aplicarea legilor!” – mi-a răspuns simplu. Dacă ai proasta idee să arunci un ambalaj în mare, poți fi sigur că vei plăti cît pentru un concediu într-un club de lux. Și mai este un lucru de remarcat: tu ca turist străin poate vei fi doar atenționat și privit cu reproș. însă un localnic nu are ce comenta. Va fi taxat pe loc și fără vreo negociere. La noi (sau la bulgari, ruși, ucrainieni), sînt vînați străinii, iar băștinașii își continuă viața în nesimțire. Avem sentimentul că se poate și așa, că doar nici Burebista, nici Mihai Viteazul n-au rezolvat „mărunțișurile” astea…
Din 2007, în toate comunele vor trebui să existe contracte cu societăți de salubritate. Gunoiul de prin gospodării nu va mai fi aruncat la gîrlă. Legea există și acum, însă este imposibil de aplicat. Discutam cu cineva de la Garda de Mediu și îmi spunea că dacă ar aplica amenzile legale, ar trebui să pună sechestru pe jumătate din comunele din județ. Oamenii au dreptate în felul lor: nu există nici infrastructura tehnică pentru colectarea și neutralizarea gunoiului din sate, însă nici mijloacele bănești pentru a se plăti aceste servicii. Sărăcia cruntă din mediul rural face aproape imposibilă aplicarea normelor referitoare la protecția mediului. Oamenii trebuie să vrea, dar să și poată să întrețină curățenia în comunitățile în care trăiesc. Dacă nu ai coșuri de gunoi pe străzile orașului, dacă serviciile sînt mult prea scumpe în comparație cu veniturile majorității locuitorilor, dacă legile se aplică discriminatoriu și după cheful celui ce reprezintă autoritatea, atunci orice inițiativă în domeniu este sortită eșecului. Așa că schimbarea de mentalitate este necesară peste tot…iu într-un club de lux. Și mai este un lucru de r

Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!

Urmărește Ziarul de Bacău pe WhatsApp Alerte de ultimă oră și știrile importante direct pe telefonul tău.
Urmărește Canalul

Ți-a plăcut acest articol? Distribuie-l mai departe!

Ajută comunitatea din Bacău să fie informată corect și la timp.

Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale

Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.

Derogare Legală RGPD Art. 7 Legea 190/2018

Specificul Activității Jurnalistice

Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.

Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.

Opinii & Comentarii Cititori

0

Nu există încă opinii la acest articol.

Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.

Adaugă o opinie

Adresa de email nu va fi făcută publică. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Datele furnizate sunt prelucrate conform Politicii de Confidențialitate și Regulilor de Comentare. Adresa IP este stocată strict în scop de securitate și prevenire anti-spam.