Istorii cu zîmbete

Salutări din Sărata-Băi

…Florile albe ale castanilor se desprindeau și alunecau ușor pe pămînt. Era 25 mai 1888. Gata să se desfacă din toate încheieturile, careta avîndu-l în ea pe „dr. C.I. Istrati, membru al Consiliului Sanitar Superior”, dar și pe prefectul Bacăului, ajunse în Sărata-Băi:
– Doamne, credeam că nu mai ajungem! Rău drum, de la Bacău pînă aici!, zise doctorul Istrati, îndreptîndu-și cu greutate spinarea.
– He-hei, nici măcar nu-i drum; e albia unui torent uscat în timpul verii și acoperit de bolovani. E o șoseluță….
– Da, văd, că doar pe ici – pe colo s-a mai schimbat de cînd am venit pentru prima oară. Să fi fost prin 1875… Cele trei izvoare sărate curg și acum în voie. Atunci am analizat și izvorul sărat din vale și am constatat că ar avea urme de iod. Mai la dreapta este alt izvor, căruia i se spune „omenesc” pentru că e mai puțin sărat și cu hidrogen sulfurat. Dar, totuși văd ceva îmbunătățiri…
– Da, da! Acum opt ani a venit de la Bîrlad un domn Grasu – profesor de desen. încetul cu încetul, a cumpărat de la localnici izvoarele sărate și cîteva pogoane de pămînt. Deasupra izvorului sărat a făcut o construcțiune din scînduri cu șase despărțituri, în care a pus cîte două căzi, astfel că în fiecare zi se pot face cîte trei – patru băi. Iar pe gîrlă, anul trecut, proprietarul a început să construiască tot din scînduri, simplu, un alt local pentru băi cu opt cabine de bărbați și tot atîtea de femei. După cum vedeți, e în stare neterminată… Lîngă baracă s-a făcut un puț în care izvorăște o apă ce depune puțin hidrat de fer, ceea ce a fost de ajuns ca să se numească „Izvorul feruginos”.
– Proprietarul locuiește în sat?
– Nu. Vine din cînd în cînd, ca să plătească trei argați cu cîte 50 de lei lunar.
– Haideți să vedem starea de lucruri, îl îndeamnă prefectul.
După cîteva ore, dr. Istrati spune:
– Ca reprezentant al științei nu am găsit decît două termometre, despre a căror exactitate nu garantez. Nu e nici un medic și nimic nu e făcut conform cu regulamentul. Iată ce costuri am găsit anunțate pe baraca de scînduri: 2 lei pentru o baie caldă, 1 leu pentru o baie rece, 50 de bani pentru cei ce iau apă să facă baie acasă. Sunt taxe exorbitante pentru localitate și pentru modul cum se dau.
– Ce părere aveți despre tratament?
– Sunt mari inconveniente. în primul rînd încălzirea se face prin bolovani înfierbîntați. Apoi, argații-medici fac amestecurile următoare: se pun într-o baie trei ciubere cu apă pucioasă, unul salamură, numită și iod, și unul de fer, ca să fie lumea mulțumită. Cînd bolnavul e mai grav și plătește și un mic supliment, atunci i se pune și puțin noroi de lîngă izvorul de pucioasă. Și încă ceva: dacă această localitate nu se va conforma cu regulamentul special, permisiunea exploatării trebuie să fie anulată. Asta-i tot!
Cele consemnate de reputatul dr. C.I. Istrati vor fi prezentate în „Consiliul Sanitar Superior” sub „Raport anual relativ la inspecțiunile făcute stațiunilor balneare pe anii 1888 – 89”. Firește, Băile Sărata s-au dezvoltat. Mai ales între cele două războaie mondiale, cînd apa de aici era exportată chiar și la… Paris! Existau cărți poștale cu „Salutări de la Sarata”, birjele duceau și aduceau zilnic oameni din Bacău, bolnavi care se tratau aici. Acestea au durat pînă în anul 1945, cînd s-a prăbușit totul. Abia după revoluție băile au revenit la aproape de normalitate. Poate că într-o zi vom trimite, din nou, „salutări de Sărata-băi”. (Eugen ȘENDREA)

Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!