Centrele de permanență din județul nostru au la dispoziție 400 de milioane de lei pentru procurarea medicamentelor. În timp ce alte sectoare din sănătate se plîng de lipsa fondurilor, medicii din centre au bani, dar nu îi ridică. „Banii se află la Stația de Ambulanță a județului. Medicii trebuie să își facă un necesar de medicamente și materiale sanitare și să ridice acești bani”, ne-a declarat medicul Cornelia Cojocaru, director la Direcția de Sănătate Publică Bacău. Conducerea instituției băcăuane mai spune că dacă medicii din centrele de permanență și-ar ridica banii, nu ar mai fi nevoiți să se ducă cu medicamentele în buzunare la gărzi. Cele cinci centre de permanență din județ au la dispoziție pentru medicamente și materiale sanitare un buget lunar de peste 7 milioane de lei. „Noi considerăm că această sumă este suficientă, mai ales că în afara celor 400 de milioane de lei s-au mai primit alte 40 de milioane”, a explicat Cornelia Cojocaru. Centrele de permanență de la Tîrgu Ocna, Slănic Moldova, Ghimeș-Făget, Găiceana și Stănisești au mai mulți bani, în condițiile în care de la începutul acestui an au fost închise patru centre de permanență. (Claudiu TĂNĂSESCU)
Medicii din centrele de permanență nu își ridică banii pentru medicamente
Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale
Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.
Specificul Activității Jurnalistice
Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.
Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.