Punctul de pensie crește de astăzi cu cinci la sută. Modificarea nu se aplică însă în cazul tuturor pensionarilor din județ. „Punctul valorează, de la 1 septembrie, 339.3 lei. Deoarece pensia se obține înmulțind valoarea punctului cu punctajul rezultat din recalculare, iar circa un sfert dintre vîrstnicii băcăuani au punctaje din recalculare inferioare veniturilor pe care le primesc lunar, acești oameni nu se vor bucura de astă dată de bani în plus la pensie, ci vor trebui să aștepte încă o indexare a punctului, la începutul anului viitor”, a explicat directorul Liviu Crețu. Pe plan local, pensia medie de 300 de lei se va mări cu circa 15 lei. (Alin LEANCĂ)
Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.