Malpraxis generalizat

Ovidiu PAULIUC

A te interna în Spitalul Județean de Urgențe Bacău înseamnă, probabil, pe perioada respectivă, un coșmar mai mare decît însăși boala care te-a silit să faci asta. Condițiile sînt mizerabile, aceleași de cînd lumea și pămîntul, ba poate tot mai proaste de la an la an. Dacă te plîngi de ceva, ți se va răspunde, așa cum se tot răspunde de multă vreme încoace, că nu sînt bani și că, oricum, nu te-ai dus la spital ca să te simți ca în stațiune, așa că taci și îndură. Evident, aproape toți bolnavii internați plătesc asigurări de sănătate obligatorii, care nu sînt chiar puțini bani, dar în schimb primesc mizerie, mîncare proastă, dreptul de a da șpagă și un „NU” hotărît cînd vine vorba de medicamente gratuite sau compensate din farmacia spitalului. în afară de asigurați, mai dau pe la spital și boschetarii, care se tratează tot pe banii asiguraților, sau cei care își plătesc din buzunar spitalizarea, deși aceștia sînt mai rari ca iarba de leac, fiindcă de obicei optează pentru o clinică privată.

Dacă ai ghinionul să ajungi la Spitalul Județean prin Unitatea de Primire Urgențe, dacă reușești să eviți bălțile de vomă și sînge de pe jos, iar dacă mai ai și ghinionul să nu te fi însoțit nimeni, vei avea surpriza să constați că trebuie să îți împingi singur targa pe care te afli, indiferent că ești tăiat în două de tren, fiindcă brancardierii sînt specie pe cale de dispariție. Iar dacă reușești să te descurci prin labirintul coridoarelor, decorate sugestiv cu găuri în paviment și faianță spartă pe pereți, va trebui să te descurci singur și atunci cînd te muți de pe targă pe masa de radiografie craniană sau pe patul din salon. Dacă ai un însoțitor, te ajută el, dar ar trebui să aibă șase brațe și să fi făcut haltere. Dacă, printr-o nefericită întîmplare, ți se face foame, iar comanda de fripturi și pizza încă nu a sosit la capul patului, va trebui să te mulțumești cu zeama lungă de ceai și centimetrul cub de unt pus pe felie de pîine, în amintirea calității nemțești a lagărelor de odinoară. Dacă mai rabzi pînă la prînz, ai ocazia să numeri boabe de mazăre, iar mai pe seară îți poți aminti gustul cartofilor natur. Iar dacă ești vreun mofturos nesuferit și ești nemulțumit de toate acestea, oricum poți să rabzi, fiindcă vei fi externat repede, în „stare ameliorată”, după cum scrie pe documente, chiar dacă ești parcă mai năuc decît atunci cînd ai fost internat. Medicul nu prea are răbdare să îți explice treburi despre tine, că oricum crede că ești prea bătut în cap să pricepi limbajul său elevat. Așa că, eventual, se uită superior la tine și te persiflează, dar asta numai în cazul în care nu i-ai deschis ușa cabinetului cu capul.

Mai aflăm, de exemplu, că există un Colegiu al Medicilor, care ar trebui să se ocupe de cazurile de malpraxis. Asta nu înseamnă că vreun medic trebuie să o comită ca doctorul Ciomu, sau să te eutanasieze. Dar poate că în vizorul Colegiului ar trebui să intre și cazurile medicilor care nu pot practica meseria dacă bagă mîna în buzunar ca să scoată bani, ci doar dacă bagă bani. Sau cazurile medicilor cărora Hipocrat ăsta le pare deja un bătrînel neputincios, anacronic și senil, care nu mai merită atîta atenție. Oricum, pînă acum, nici o sesizare împotriva sistemului nu a fost găsită destul de serioasă pentru a atrage sancțiuni. Ceea ce ar însemna că totul merge ca pe roți. Roțile dricului. care ar trebui să se ocupe de caz

Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!