BOX – CN Tineret: Patru dintre pugiliștii de la Sport Club Municipal Bacău, anume Ronald Gavril, Claudiu Radu, Sorin Sandu și Traian Lupu, s-au calificat în penultima fază a Campionatului Național de Tineret de la Constanța. Ronald Gavril, care este multiplu campion național de juniori, tineret și seniori, și-a asigurat medalia de bronz, grație victoriei prin abandon în runda a doua în dauna lui Ovidiu Giurgiu, din Cluj-Napoca. Evident, Ronald este favoritul la medalia de aur la categoria 75 kg. De asemenea, aceeași performanță, adică intrarea în semifinale, au reușit-o, prin victorii la puncte, Claudiu Radu (75 kg), în fața lui Ion Neamțu (Tîrgu Jiu), respectiv Sorin Sandu, cel care la categoria 60 kg la învins pe Adrian Petrea (Ploiești). în fine, dar la fel de important, la categoria 64 kg, Traian Lupu nu i-a permis lui Claudiu Stoican (Rovinari) să stea în ring mai mult de o repriză și jumătate. Arbitrul de ring a oprit meciul în runda a doua din cauza inferiorității nete a adversarului lui Traian. Cei patru pugiliști de la SCM Bacău au urcat, aseară, în ring pentru a schimba calitatea metalului din care sînt făcute medaliile, anume în aur sau argint. Antrenorii pugiliștilor băcăuani sînt Relu Auraș și Nicolae Cara. Finalele, la toate ceel 11 categorii de greutate, vor avea loc astăzi, 2 septembrie. (Marius AMBROZIE)
Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.