Tîrgul de vite, fără animale

Tîrgul de vite de la Bacău este mai sărac cu fiecare săptămînă.
Ieri, din tîrgul săptămînal de vite din Bacău lipsea chiar elementul care dă numele tîrgului, animalele. în schimb, peste tot unde întorceai capul erau numai mașini pline cu cherestea
încă de la intrare în obor se vedea sărăcia. O mînă de bătrînei adunați în jurul unei mese își povesteau bătrînețile, așteptînd ca cineva să-i întrebe despre hainele vechi de pe masă, despre manualele de algebră din anii înfloritori ai comunismului sau despre una din zecile de cărți semnate de siropoasa Sandra Brown.
Zona care a fost concepută pentru vînzarea cerealelor a fost adjudecată acum de tarabagii cu adidași și pantofi de mușama, aduși de peste mări și țări de chinezii care-și vînd mărfurile prin bazarele bucureștene.
Pe locul care nu demult aparținea animalelor acum sînt parcate camioane imense pline ochi cu sute de metri cubi de cherestea. Unul dintre vînzători a speculat apropierea toamnei și a și adus în tîrg vreo opt căzi pentru vin. El vindea cada cu prețuri cuprinse între 2,8 și 3,5 milioane de lei, în funcție de cît de bine știți să negociați.
„Căzile sînt din salcîm și sînt uscate bine. Vînd de ani buni căzi și nu am avut nici măcar o reclamație. Vin în tîrg la Bacău de vreo cinci ani, în fiecare toamnă. Anul ăsta am mai fost și cu scîndură. Vreau să vă spun că de la an la an văd tot mai puține animale în tîrg. Dar anul acesta cred că am văzut cele mai puține. Nu știu dacă am văzut tot anul două sute de animale scoase la vînzare”, ne-a spus Ion Vasilache, un dogar din zona Dofteana.
Animalalele aduse la vînzare fuseseră împinse către un loc ferit, undeva în spatele tîrgului. Acolo erau trei vînzători care aveau legați cu sfoară sau în cuști de sîrmă strîmbă și ruginită cîte un godac. Ei țineau la preț și dădeau doar varianta fixă. „Două milioane și jumătate fix, fără negociere. E pomană curată”, ne spune unul dintre vînzători.
Ceva mai încolo între două scutere, și ele la vînzare, se vindeau doi cai. Stăpînul lor, mai tuciuriu la față, ne îmbia să cumpărăm. „Hai, domnule, că nu mai am ce să le dau de mîncare. Sînt cai buni, trag din greu, au scos și o dubă dintr-un șanț, sînt puternici. Vreau doar 40 de milioane pe amîndoi, hai ca mai negociem dacă vrei”, se tot ruga de noi țăranul.
Străduțele betonate ale tîrgului erau pline de țigani care vindeau haine folosite, casetofoane furate sau telefoane mobile ce aduceau mai mult cu o telecomandă, la prețuri de ziceai că sînt numere de telefon.
La capitolul cumpărători, trăgeai cu tunul după unul. Poate că cei care mai veneau au văzut că tîrgul s-a dus pe Apa Sîmbetei și preferă ca joia dimineața să mai stea o oră în plus în pat. (Alexandru COVACI)

Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!