Lecția de Limba Română

„Si vis pacem…”

Strămoșilor noștri latini, în înțelepciunea și… expansiunea lor, le convenea Maxima „Si vis pacem, para bellum” („Dacă vrei pace, pregătește-te de război”); cu atât mai mult cu cât a fost lansată de un scriitor militar roman din sec. IV, e.n., și dedicată împăratului Valentinian, rămânând celebru numai prin această maximă, pe nume: Flavius Vegetius Renatus. Căci ea s-a dovedit convenabilă și reală, nu numai pentru „imperialiștii” din antichitate, ci și pentru cei din epocile următoare. Iar poeții latini și greci, ca și urmașii lor, le-au cântat în strună: „Dulce et decorum est pro patria mori” („Dulce și frumos este să mori pentru patrie”), suna un vers din „Odele” lui Horațiu, spre a le stimula curajul războinic, soldaților, și spiritul de sacrificiu; pentru ca tacit, în „Historiae”, să întărească ideea prin zicala: „Deus forti osibus adesse” („Zeii sunt de partea celor tari”); idee preluată și de Napoleon care le spunea războinicilor săi, pentru a-i încuraja în luptă, chiar dacă se aflau departe de patria lor: „Le bon Dieu est toujours du coté des gros batalions” („Dumnezeu e totdeauna de partea marilor batalioane”).
Desigur, asemenea îndemnuri patriotice se potriveau foarte bine cu adagiul roman „Divide et impera” („âmparte și stăpânește”), care, din păcate, se aplică și astăzi de către unele state ale lumii moderne. Căci, se pune, pe bună dreptate, întrebarea: ce căutau „elefanții lui Cezar”, adunați și Asia și Africa, și apoi dresați pentru a fi folosiți în războaie? Iar Pyrrhus și Hanibal fiind cei dintâi care i-au folosit în Europa, pe câmpul de luptă? De ce se folosesc astăzi blindatele și rachetele în Orientul însângerat? Pentru a apăra pacea între popoarele din zona respectivă, desigur. O pace căreia i se potrivește altă maximă: „Si vis pacem, para pacem” („Dacă vrei pace, pregătește pacea”)
Pentru francezii din totdeauna, zicala „A la Guerre comme a la guerre” („La război, ca la război”) a fost folosită nu numai în război, ci și în timp de pace. Ca de altfel pretutindeni. La noi, dăinuie războaie între partide și chiar în fiecare partid. Ba chiar între „palate”. Se aud deseori „tunete” dinspre Cotroceni și „răbufneli” în „Victoria”, în așa-zisul „război al palatelor”, așa cum a existat un „război al castelelor, pace colibelor” („Guerre aux chateaux, pais aux chaumieres”) în timpul Revoluției franceze (1789); propusă ca deviză de moralistul francez Nicolas Chamfort, ca o chemare la lupta împotriva „castelelor”, spre a asigura pacea „colibelor”. Dar în asemenea conflicte / războaie, „La raison du plus fort est toujours la meilleure” („Dreptatea celui mai puternic este întotdeauna cea mai bună”), cum se întâmplă în fabula lui La Fontaine (Lupul și mielul), unde „Forța merge înaintea dreptului”, expresia favorită a cancelarului Bismarck („Macht geht vor Recht”), pe care o repeta în toate ocaziile.
Războaiele au fost totdeauna drepte și nedrepte, de apărare sau de cucerire. Depinde de poziția de pe care le privești. Poporul nostru a trebuit să ducă războaie de apărare a integrității și independenței naționale. Literatura română este bine cunoscută prin scriitori și opere care au ilustrat expresiv / artistic această noțiune / cuvânt, amintindu-ne doar de romanele lui Sadoveanu („Frații Jderi”, „Neamul Șoimăreștilor”, „Nicoară Potcoavă”), sau de Eminescu, care a scos în relief patriotismul lui Mircea cel Bătrân, în „Scrisoarea III”: „Eu? âmi apăr sărăcia și nevoile și neamul… / Și de-aceea tot ce mișcă-n țara asta, râul, ramul, / Mi-e prieten numai mie, iară ție, dușman este…”. Cu asemenea valori expresive ale substantivului „război” ne putem mândri, desigur. Dar nu și când războiul este dus de ai noștri soldați departe de țară, căzând victime ale războiului. Nici cu expresia „războiului nervilor”, rostită de feldmareșalul Hinderburg, la începutul războiului din 1914, nu ne amăgim; expresie readusă în actualitate prin întreținerea de relații politice încordate, sau prin pregătiri războinice care ne țin nervii sub presiune, așa cum se întâmplă astăzi în Orientul mijlociu însângerat de război; unde „războiul nervilor” a provocat flăcări și ruine, și mii de oameni în pribegie. Poate că a venit vremea să fie ascultat și cuvântul Domnului, reîntors la Ierusalim, după înviere: „Pax vobis” („Pace vouă!”). Șalom! Pace! Este dorința și vocea popoarelor… (Prof. Marin COSMESCU)a și urmașii lor, le-au cântat în strună: „Dulce et decorum est pro pat

Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!