Inalienabil cu excepții!
* Vânzarea întreprinderilor, băncilor, terenurilor de către Guvernul României este lipsită de constituționalitate
Guvernul oricărui stat este un organ de execuție și de dispoziție al puterii de stat.
Cele două Constituții ale României, elaborate, discutate, notate și aprobate în anii 1991 și 2003, n-au transformat Guvernul statului român în proprietarul nici unei fabrici, bănci și nici al părților de teren agricol, păduri, lacuri, cursuri de apă. Guvernul României n-are nimic în proprietatea sa. Poporul român a fost cel care a votat Constituțiile țării. Acesta trebuia să fie consultat atunci când s-a trecut la privatizarea și, mai ales, la vânzarea către cetățenii străini a întreprinderilor, băncilor și altor bunuri, realizate prin munca cetățenilor acestui stat.
Constituția României, elaborată și aprobată în anul 1991, la articolul 41, aliniatul 1, a prevăzut: „Dreptul de proprietate, precum și creanțele asupra statului, sunt garantate. Conținutul și limitele acestor drepturi sunt stabilite de lege”.
Rezultă clar că Guvernul țării nu era proprietar. Deci nu a fost împuternicit să vândă ceea ce nu avea.
Mai mult încă, la articolul 66 stă scris: „în exercitarea mandatului, deputații și senatorii sunt în serviciul poporului”.
A fi în serviciul poporului nu înseamnă activitate de a devaloriza și a jefui banii depozitați în bănci, a vinde „în secret” întreprinderile industriale, comerciale, bancare ale țării, la un preț de nimic, a le încredința unor străini, lacomi, șireți, lipsiți de posibilități financiare, care au prezentat acte false, pe miniștrii, colaboratorii acestora nu le-au verificat cum trebuie, iar statul român a fost pus în situația de a nu-și recupera sumele de bani stabilite. Mai mult încă, cumpărătorii, lipsiți de conturi bancare, rău intenționați, în loc să contribuie la dezvoltarea și progresul fabricilor cumpărate, au pășit la vânzarea tehnicii de vârf, a clădirilor, terenurilor, aruncând pe drumuri mii și mii de muncitori, care strigă în gura mare că au fost înșelați, amăgiți, furați și jefuiți. Nimeni nu ia măsurile necesare pentru remedierea situațiilor create, potrivnice „serviciului poporului”, specificat de Constituție.
Art.101 a fost formulat astfel: „Guvernul, potrivit programului său de guvernare acceptat de Parlament, asigură realizarea politicii interne și externe a țării și exercită conducerea generală a administrației publice. în îndeplinirea atribuțiilor sale, Guvernul cooperează cu organismele sociale interesate”.
Constituția din 2003 n-a făcut modificări la Capitolul III și Titlul IV, privind atribuțiile guvernului, economia și finanțele statului român. Rezultă clar că cei ce conduc Ministerul Finanțelor și alți miniștri n-au dreptul să vândă fabricile României și să încaseze sume colosale, de dolari sau euro, pentru încheierea convențiilor nefavorabile românilor, unor cetățeni care aparțin statelor a căror politică externă a fost ațintită spre cotropirea pământului românesc, subjugarea, asuprirea, lipsirea de drepturile cetățenești și exploatarea barbară a poporului român.
Politicienii abili, în rândurile cărora s-au strecurat: oportuniști ocazionali, demagogi cinici, falsificatori de documente, șarlatani, impostori, falși intelectuali, care se folosesc de calitatea încredințată de unele partide politice în scopul însușirii bunurilor realizate de un popor întreg.
în acest scop, au fost votate legi secrete pentru probleme care n-au nimic comun cu respectarea prevederilor constituționale, așa cum a specificat Legea Fundamentală prin art.153, alin.5, formulat astfel: „Bunurile proprietate publică sunt inalienabile”. Cuvântul inalienabil înseamnă că valorile respective nu pot fi înstrăinate. Tot prin Constituția României s-au mai făcut și precizările: „în condițiile legii, ele (bunurile proprietate publică) pot fi date în administrare regiilor autonome ori instituțiilor publice, sau pot fi concesionate ori închiriate”. Prevederea inalienabilității n-a fost respectată câtuși de puțin de către cei care au concesionat, închiriat valorile productive aparținând proprietății publice. Cei mai mulți dintre beneficiarii bunurilor concesionate ori închiriate le-au subînchiriat în mod succesiv. Funcționarii publici ai statului român au fost atât de „grijulii” încât n-au vrut să urmărească deloc felul în care s-au realizat tranzacțiile respective. Autoritatea statului român a fost subminată atât de mult, încât astăzi nu se mai găsesc arhivate nicăieri astfel de documente.
în art.4 al Constituției României, elaborată și publicată în anul 2003, stă scris: „Statul are ca fundament unitatea poporului român și solidaritatea cetățenilor săi”.
Prevederea aceasta n-a fost absolut deloc respectată. în anii trecuți, de la lovitura de stat din decembrie ’89, nu s-a întreprins nici o acțiune serioasă pentru realizarea unirii întregului popor român. în plus, a fost încheiat un acord cu unul dintre statele vecine, al cărui președinte, venit pe teritoriul României, a declarat cu mândrie și sfidare: „Noi n-am cedat nimic”. Mai precizăm că „solidaritatea cetățenilor” României nu va putea fi realizată atâta timp cât unii primesc aproape o sută de milioane de lei lunar pentru inactivitatea cunoscută, iar cei care produc valorile primesc o recompensă derizorie.
România are nevoie de o conducere care să schimbe total situația din țară, nu să o modifice ici și colo prin legi care nu se aplică. (Prof. Dumitru ZAHARIA)oratorii acestora nu le-
Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.