Procurorii și polițiștii de la Brigada de Combatere a Crimei
Organizate și Antidrog Bacău au reușit să definitiveze și să înainteze instanței de judecată rechizitoriul în cazul traficanților de droguri reținuți la sfîrșitul lunii mai. Cantitatea de droguri confiscată, aproape un kilogram, reprezintă un adevărat record, ca și faptul că la domiciliul celui considerat a fi capul rețelei polițiștii au descoperit și un pistol Makarov, cu amortizor, calibru 9 milimetri, două grenade, un încărcător cu două cartușe, o sabie de tip ninja și un cartuș de semnalizare. Toate acestea au fost găsite în geamantanul lui Lucian Zota, de 22 de ani, și aparțineau lui Daniel Baciu, de 39 ani.
Anchetatorii spun că armamentul și muniția proveneau din Republica Moldova și că Baciu le cumpărase pentru a-și cîștiga notorietate și a inspira teamă în rîndul celorlalți traficanți de droguri. Pe piața neagră, cannabisul confiscat valorează aproape o jumătate de miliard de lei, iar din cele 340 de țiple puteau fi confecționate peste 3.400 de „tramvaie”. Cei doi au fost reținuți și sînt acuzați de trafic și deținere de droguri, nerespectarea regimului armelor, munițiilor și substanțelor explozive, pentru care pot primi o pedeapsă între trei și 15 ani de închisoare. (Florin CRĂCIUN)
Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.