Piața de capital

Administrator

Bursa a pornit și motoarele de rezervă

Săptămîna trecută – așa cum arătam și în ediția de ieri a ziarului -, piața de capital a prins viață începînd cu ședința de marți, în care s-au tranzacționat pentru prima oară titlurile societății Transelectrica București (TEL). „Probabil că au intrat în piață și fonduri străine – apreciază analistul Onlinebroker, Radu Florian Căiea -, întrucît lichiditatea s-a menținut la un nivel ridicat de-a lungul săptămînii, comparativ cu situația din perioada anterioară. Cu gîndul la fondurile străine ne duc și tranzacțiile importante din ședințele de marți și miercuri, cînd s-au tranzacționat valori importante pe Tranelectrica și Petrom București”. Piața a fost atrasă pe un trend ascendent de cele 20 de societăți ale căror cotații au înregistrat aprecieri (exceptînd SIF-urile), față de 23 care au scăzut și alte 17 care au rămas la același nivel.

O buna periadă de creștere a SIF-urilor

Evoluția societăților de investiții a fost bună – a mai apreciat Radu Florian Căiea -, avînd în vedere o creștere a lichidității de peste 15,5% și o apreciere a indicelui BET-FI de 3,91%. Totalul tranzacțiilor efectuate cu activele acestor societăți s-a ridicat la 64,37 de milioane de lei, sumă care a reprezentat 34,87% din totalul tranzacțiilor la Bursa de Valori (BVB). Cea mai bună evolutie a săptămînii a avut-o SIF Moldova, care a efectuat tranzacții în valoare de 20,47 de milioane de lei, atingînd o pondere de 11,09% din totalul tranzacțiilor la BVB. SIF2 a avut, de altfel, și a doua cea mai bună creștere procentuală, ea crescînd cu 6,44% și apreciindu-și valoarea cotației cu 0,1300 lei/acțiune. O crestere foarte bună au avut-o și societățile SIF Transilvania și SIF Oltenia, care au înregistrat o creștere de 0,100 lei/acțiune. Tranzacțiile cu SIF5 s-au ridicat la 19,24 de milioane de lei, avînd o pondere de 10,43% din totalul tranzacțiilor de pe piața de capital.

Băncile în așteptarea unor entuziaști

Tranzacțiile cu active bancare ramîn, în continuare, la un nivel scăzut, ele valorînd doar 20,3 milioane de lei, o pondere de 11,03% din totalul tranzacțiilor la BVB. Din acest total, 25% a fost efectuat din două deal-uri executate pe Carpatica, valoare care a reprezentat aproape 91% din toate tranzacțiile efectuate de această bancă. „Nu știm ce s-a întîmplat cu entuziasmul investitorilor în activele BRD-GSG (BRD), ale cărei tranzacții au un volum foarte scăzut de ceva vreme” – spune analistul Onlinebroker. Tranzacțiile acestei bănci s-au înbunătățit cu 19,54%, dar cele 3,76 de milioane tranzacționate înseamnă o pondere de doar 2,04% din totalul BVB. Cotația BRD a scăzut cu 0,100 lei/acțiune, o variație destul de puțin semnificativă în comparație cu 17,00 lei/actiune, prețul de închidere al săptămînii. Banca Transilvania (TLV) a rămas în așteptare, variațiile acesteia fiind în continuare foarte mici. Ea a încheiat la 1,06 lei/acțiune, la aceeași valoare ca și în perioada precedentă. Lichiditatea băncii a crescut cu 133,1%, totalul tranzacțiilor, de 11,18 milioane de lei, însemnînd o pondere de 6,06% din totalul tranzacțiilor de pe piața de capital.

Petrolul este în continuare pe val

„Segmentul petrolier a avut o perioadă excepțională pe piata de capital – crede Radu Florian Căiea. Tranzacțiile cu active petroliere au fost în creștere cu 176,5%. Valoarea totală tranzacționată cu titlurile petroliere a fost de 50,2 milioane de lei și a acoperit 27,5% din totalul tranzacțiilor. Iar vedeta sectorului petrolier și chiar a întregii piețe a fost Petrom (SNP)”. Tranzacțiile cu titlurile SNP au crescut cu 133,1%, valoarea lor ridicîndu-se la 36,85 de milioane de lei, reprezentînd 19,96% din totalul BVB. Această lichiditate sporită nu a venit fără o apreciere a cotației, care de data aceasta a fost de 1,85%. Prețul de închidere s-a stabilit la 0,550 lei, după ce SNP a atins, la mijlocul perioadei, un maxim de 0,570 lei/acțiune. Rompetrol Rafinare a avut, de asemenea, o perioadă foarte bună, în care valoarea tranzacționată a fost sporită cu 439% față de sfîrșitul săptămînii anterioare, cînd valoarea tranzacționată înregistra valori foarte mici. (Petru DONE)

Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!

Urmărește Ziarul de Bacău pe WhatsApp Alerte de ultimă oră și știrile importante direct pe telefonul tău.
Urmărește Canalul

Ți-a plăcut acest articol? Distribuie-l mai departe!

Ajută comunitatea din Bacău să fie informată corect și la timp.

Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale

Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.

Derogare Legală RGPD Art. 7 Legea 190/2018

Specificul Activității Jurnalistice

Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.

Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.

Opinii & Comentarii Cititori

0

Nu există încă opinii la acest articol.

Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.

Adaugă o opinie

Adresa de email nu va fi făcută publică. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Datele furnizate sunt prelucrate conform Politicii de Confidențialitate și Regulilor de Comentare. Adresa IP este stocată strict în scop de securitate și prevenire anti-spam.