în premieră, contracte de asigurare la sănătate
Pentru prima dată, după mai bine de șapte ani de cînd au fost introduse asigurările sociale de sănătate, angajatorii și persoanele fizice obligate să le achite vor semna un contract în acest sens. Pînă în august, anul viitor, Casa de Asigurări de Sănătate (CAS) Bacău va trebui să încheie un astfel de contract cu fiecare agent economic (pentru el și salariații lui) și persoană care achită direct la ea cota de contribuție. Pe lîngă această clauză, în act vor fi menționate serviciile medicale și indemnizațiile de concediu medical de care va beneficia asiguratul, drepturile și obligațiile acestuia, precum și ale Casei de Sănătate, modul cum se rezolvă litigiile dintre cele două părți etc. Printre altele, asiguratul trebuie să aibă o conduită civilizată față de personalul medico-sanitar și să se prezinte la medicul din ambulatoriul de specialitate (policlinică) sau spital numai cu bilet de trimitere de la medicul de familie. Contractul se suspendă de drept după trei luni în care asiguratul nu achită contribuția, de atunci încolo el beneficiind doar de pachetul minim de servicii medicale. CAS Bacău va demara încheierea contractelor în octombrie 2006. Ea va avea de semnat aproximativ 8.700 de contracte cu tot atîția angajatori și alte 19.035 cu asigurații care achită personal la Casă contribuția la sănătate. (Elena ȚINTARU)
Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.