Constantin Drăgănuță se crede sabotat de aleșii locali

Administrator

Constantin Drăgănuță, președintele Organizației Municipale a Partidului Democrat și vicepreședinte al Organizației Județene, nu are de partea sa consilierii locali. Nici măcar toți consilierii Alianței D.A. La ultima ședință a Consiliului Local, pe ordinea de zi suplimentară a fost introdus un proiect de hotărîre care făcea referire la schimbarea destinației unui spațiu concesionat de firma Sotis de la Primărie. Firma administrată de Drăgănuță are un spațiu proprietate de 300 de metri pătrați pe strada Războieni 7, unde este acum restaurantul Moara, iar în spate, încă 50 de metri pătrați, pe care i-a concesionat de la primărie, în anul 2000, pe o perioadă de 25 de ani. După ani buni în care în acel spațiu și-a desfășurat activitatea restaurantul „Moara”, patronii s-au răzgîndit și vor să-l închidă. Asta și pentru că, probabil, au primit o ofertă mult mai bună de la o bancă pentru a ceda acel spațiu, Alpha Bank dorind să deschidă o sucursală în spațiul ultracentral.
Problema este că, pentru a da curs acestei noi idei de afaceri, firma lui Constantin Drăgănuță avea nevoie de aprobarea Consiliului Local pentru a modifica profilul de activitate. „Aprobarea consilierilor locali era necesară pentru că acel contract de concesionare cu firma Sotis a fost făcut pentru activitatea de comerț, respectiv alimentație publică. Deci are un preț de concesionare, iar prin schimbarea profilului de activitate în birouri și bancă trebuie să primească o nouă aprobare din partea consilierilor locali”, motivează necesitatea acestui proiect Gheorghe Isofachi, consilier juridic la Consiliul Local Bacău. în proiectul de hotărîre se mai stipula că noua taxă de concesionare pe care firma o va plăti la primărie este de 33,9 RON/mp/an.
Introdus pe ultima sută de metri pe ordinea de zi a ultimei ședințe a Consiliului Local, proiectul nu a întrunit, însă, voturile consilierilor. Doar șapte aleși locali au votat pentru ca spațiul să își schimbe profilul de activitate, unul dintre voturile celor 11 aleși liberali și democrați a fost unul, iar 14 consilieri au fost împotriva schimbării destinației acestui spațiu. Proiectul a fost respins, iar șansa democratului băcăuan este de a cere reintroducerea lui pe ordinea de zi, cel mai devreme, la următoarea ședință a aleșilor locali.
Constantin Drăgănuță susține că votul împotrivă al consilierilor locali nu are nici o logică, atîta vreme cît toată lume se plînge de lipsa investitorilor, iar aleșii locali dau cu piciorul inițiativelor de a deschide o bancă. „Este ilogic votul consilierilor locali. A fost vot împotriva mea, nu vor pentru un proiect de hotărîre local. Consilierii conservatori au vrut să se răzbune pe mine și probabil că i-au convins și pe ceilalți să voteze împotriva acestui proiect. Nu este normal ce se întîmplă, pentru că nu pot înțelege cum te plîngi că nu sînt investitori, dar votezi împotrivă”, ne-a declarat Constantin Drăgănuță, referitor la proiectul firmei Sotis. El a mai precizat că va introduce proiectul de hotărîre și la următoarea ședință a Consiliului Local, cu 30 de zile înainte, pentru a avea timp să fie discutat inclusiv în ședințele de comisie. (Costinela BREAHNĂ)

Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!

Urmărește Ziarul de Bacău pe WhatsApp Alerte de ultimă oră și știrile importante direct pe telefonul tău.
Urmărește Canalul

Ți-a plăcut acest articol? Distribuie-l mai departe!

Ajută comunitatea din Bacău să fie informată corect și la timp.

Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale

Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.

Derogare Legală RGPD Art. 7 Legea 190/2018

Specificul Activității Jurnalistice

Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.

Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.

Opinii & Comentarii Cititori

0

Nu există încă opinii la acest articol.

Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.

Adaugă o opinie

Adresa de email nu va fi făcută publică. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Datele furnizate sunt prelucrate conform Politicii de Confidențialitate și Regulilor de Comentare. Adresa IP este stocată strict în scop de securitate și prevenire anti-spam.