Rocadă liberală la cîrma ISJ

Administrator

Un nou inspector școlar general se va instala, peste cîteva zile, la cîrma Inspectoratului Școlar Județean. Ovidiu Cojocaru, directorul Colegiului Economic „Ion Ghica” din Bacău, a fost declarat admis la concursul organizat ieri de Ministerul Educației și Cercetării (MEdC) pentru ocuparea acestui post. Ovidiu Cojocaru a fost singurul cadru didactic din județul Bacău ce s-a înscris în acest concurs. Posibilul său contracandidat, actualul inspector școlar general Radu Ababei, nu și-a putut depune dosarul de înscriere din cauza faptului că nu s-a încadrat în condițiile de vechime impuse de metodologia de organizare a acestui concurs. Interesant este că, deși intenționa să depună o contestație la MEdC, referitoare la prevederile incluse în respectiva metodologie, Radu Ababei nu și-a mai dus demersul pînă la capăt. „Pur și simplu nu mai vreau să mai lupt”, a argumentat, scurt, Radu Ababei. Așa se face că, în cursul zilei de ieri, în timp ce Ovidiu Cojocaru se afla la București, în examen, conferențiarul Ababei își făcea curățenie în biroul pe care îl are la Universitatea Bacău, unde este conferențiar universitar. „Mi-am pregătit, deja, locul la care urmează să mă întorc”, a mai punctat Radu Ababei, înainte, chiar, de a ști rezultatul oficial al concursului organizat de MEdC. Vestea că Ovidiu Cojocaru a fost declarat admis în urma acestui concurs a ajuns în Bacău abia spre orele serii. La cîteva ore de la ieșirea din examen, viitorul inspector școlar general ne-a declarat că numirea sa pe funcție va fi făcută abia peste cîteva zile. „Va mai dura puțin pînă cînd ordinul de numire, semnat de ministrul Educației, va ajunge la prefectul de Bacău pentru a putea fi pus în aplicare. Pînă atunci, însă, după ce voi ajunge în Bacău, voi merge la Colegiul Economic, pentru că am de rezolvat multe lucruri”, ne-a mai declarat Ovidiu Cojocaru.

Rocada mică a avut loc acum cîteva zile

Viitorul inspector școlar general nu va lucra, însă, cu aceeași echipă din timpul lui Radu Ababei. După ce delegația în baza căreia ocupa funcția de inspector școlar general adjunct nu a mai fost prelungită de MEdC, Mirela Berza s-a întors, de la începutul acestei săptămîni, la catedra sa de biologie de la Colegiul Național Ferdinand I. în locul său a fost numit inspectorul de management Adrian Horodnic, care, de ieri, a început, deja, să preia o parte din atribuțiile care îi vor reveni în calitate de inspector școlar general adjunct. în momenul în care a fost schimbată din funcție, Mirela Berza ne-a declarat că, în opinia sa, faptul că nu este membră a nici unui partid politic a fost principala cauză a schimbării sale din funcție. „Dacă ești înscris într-un partid politic nu ești nici mai competent, nici mai deștept. Am crezut că într-o perioadă în care se vorbește despre descentralizare și depolitizarea funcțiilor publice, a-și vedea de treaba pe care o ai de făcut este lucrul cel mai important. Unul din reprezentanții Uniunii Europene care urmăresc modul în care sînt derulate proiectele PHARE în România s-a arătat chiar surprins de influența pe care o are la noi factorul politic. âmi spunea că în nici o țară prin care a lucrat nu a văzut o atît de mare politizare a societății așa cum a văzut la noi”, a ținut să precizeze Mirela Berza. Referitor la această schimbare din funcție, Livia Sibișteanu, fost inspector școlar general ajunct pînă în urmă cu doi ani, a ținut chiar să afirme că independeța politică pe care și-o declară acum cei aflați la conducerea județului are o culoare portocalie. Prefectul județului Bacău, Gabriel Berca, spune, însă, că nu se poate vorbi de o influență locală atîta vreme cît decizia de schimbare din funcție a Mirelei Berza a venit de la MEdC. (Elena SOLOMON)

Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!

Urmărește Ziarul de Bacău pe WhatsApp Alerte de ultimă oră și știrile importante direct pe telefonul tău.
Urmărește Canalul

Ți-a plăcut acest articol? Distribuie-l mai departe!

Ajută comunitatea din Bacău să fie informată corect și la timp.

Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale

Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.

Derogare Legală RGPD Art. 7 Legea 190/2018

Specificul Activității Jurnalistice

Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.

Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.

Opinii & Comentarii Cititori

0

Nu există încă opinii la acest articol.

Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.

Adaugă o opinie

Adresa de email nu va fi făcută publică. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Datele furnizate sunt prelucrate conform Politicii de Confidențialitate și Regulilor de Comentare. Adresa IP este stocată strict în scop de securitate și prevenire anti-spam.