Radu Ababei, inspector șef la Inspectoratul Școlar Județean Bacău, a anunțat în ședința șefilor județului cu primarii că Ministerul Educației a alocat cinci microbuze școlare pentru transportul elevilor. „Poate pare puțin, dar județul nostru a primit, în timp, 19 microbuze, fără acestea. Avem promisiunea de la minister că ni se vor da, tot pentru transportul elevilor, și două autobuze, care vor aunge la Răchitoasa și la Rotunda”, a declarat Radu Ababei. Primarul Ionel Costea, din comuna Livezi, a solicitat și el un microbuz, pentru transportul celor 57 de elevi izolați din comună, dar i s-a răspuns că este imposibil, deoarece acestea se acordă acolo unde se comasează școlile. Singura soluție pentru elevii din Livezi este realizarea unui pod militar peste Tazlău, la fel ca la Mărăcineni. Prefectul Gabriel Berca a promis că va face toate demersurile la Ministerul Apărării Naționale, pentru a găsi două astfel de poduri. (Claudiu TĂNĂSESCU)
Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.