Florin Gavrilă ratează și „naționalele” și „mondialele”

Administrator

LUPTE GRECO-ROMANE: Ghinion cît casa pe luptătorul de greco-romane Florin Gavrilă, de la Sport Club Municipal Bacău. Multiplul campion național și medaliat anul acesta cu bronz la Campionatul European din Rusia, s-a ales cu o ruptură de ligamente la genunchi în timpul unui meci de fotbal pentru relaxare, care a urmat unei ședințe de antrenament la lotul național. Elevul lui Ioan Butucaru primește astfel o triplă lovitură. Pe lîngă durerile cauzate de accidentare se adaugă și cele aferente imposibilității de a participa la finalele campionatului național de lupte greco-romane, seniori – individual, de la sfîrșitul acestei săptămîni, competiție care se va desfășura la Slatina și la care el figura ca prim-favorit la medalia de aur a categoriei 55 kg. Durerea cea mai mare este însă că Gavrilă nu mai poate lua parte nici la întrecerile Campionatului Mondial din China, programat a se disputa la sfîrșitul acestei luni. Și pentru ca pedeapsa să fie maximă, Florin se mai află și în luna de miere. El tocmai a intrat în rîndul familiștilor, mai precis pe 27 august, dar va trebui să stea sub supraveghere medicală dată fiind gravitatea accidentării.
„Este o grea lovitură pentru el și pentru noi cei din familia luptelor greco-romane medicale. Florin era în formă și avea ca obiectiv pentru perioada imediat următoare obținerea a două medalii, la «naționale», dar mai ales la «mondiale». Cît de stupidă a fost această accidentare, nu pe saltea, în timpul unei încleștări dure, ci la un banal meci de fotbal. âl înțeleg pe deplin și nu aș dori nimănui să se afle în pielea lui, în special lui. S-a pregătit serios pentru finalul de sezon și acum s-a dus totul”, a declarat antrenorul Ioan Butucaru, coordonatorul secției de lupte de la Sport Club Municipal Bacău. (Marius AMBROZIE)acău. (Marius AMBROZIE)

Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!

Urmărește Ziarul de Bacău pe WhatsApp Alerte de ultimă oră și știrile importante direct pe telefonul tău.
Urmărește Canalul

Ți-a plăcut acest articol? Distribuie-l mai departe!

Ajută comunitatea din Bacău să fie informată corect și la timp.

Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale

Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.

Derogare Legală RGPD Art. 7 Legea 190/2018

Specificul Activității Jurnalistice

Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.

Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.

Opinii & Comentarii Cititori

0

Nu există încă opinii la acest articol.

Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.

Adaugă o opinie

Adresa de email nu va fi făcută publică. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Datele furnizate sunt prelucrate conform Politicii de Confidențialitate și Regulilor de Comentare. Adresa IP este stocată strict în scop de securitate și prevenire anti-spam.