Preot la băcăuanii stabiliți în Italia

Administrator

Găsirea unui loc de muncă, a unei locuințe și obținerea documentelor legale de ședere sînt cîteva dintre problemele cu care se confruntă miile de români plecați la muncă în Italia. E drept, față de anii imediat următori evenimentelor din 1989, cînd românii plecau la întîmplare în străinătate, preferînd hazardul în dauna mizeriei de casă, lucrurile s-au mai schimbat. Pleacă mai puțini români, la familie sau la cunoscuți, fără a mai risca să doarmă prin boscheți sau pe străzi. însă și acum mulți dintre cei care iau calea Vestului, deși afirmă că vor să-și facă o situație materială pentru a reveni înapoi, în țară, preferă să rămînă acolo.
Acestea sînt cîteva dintre observațiile pe care le-a făcut Anton Jicmon, preot romano-catolic care slujește în comunitatea română din Cremona. „Am fost preot la Torino vreme de trei ani, iar de un an, am venit la Cremona. Aici oficiem în fiecare duminică slujbe religioase într-o biserică din secolul al XIV-lea, iar în timpul săptămînii într-o capelă”, ne-a declarat preotul Anton. Hramul bisericii este „Sfînta Treime”, pentru că „s-a propus în biserică și, cei mai mulți dintre credincioșii din Cremona sînt veniți tocmai din satul Butea, unde există o biserică cu acest hram”, a mai spus preotul.

Românii lucrează pe lîngă meșteri italieni

Apropiat de oamenii pe care îi păstorește, preotul Anton Jicmon discută cu fiecare dintre ei, putînd astfel să tragă o serie de concluzii din care nu e greu de înțeles că viața într-o țară străină nu este nici pe departe numai „lapte și miere”. Chiar și așa, din păcate, e mult mai bine ca în țară. „Pentru foarte mulți români, problema principală e serviciul, locul de muncă. De aici pleacă toate. Fie că nu îl găsesc, fie e prea departe de locuință, fie sînt luați în rîs pentru salariul cîștigat în urma muncii prestate. Apoi, o situație delicată este creată de locuință: unde o obții, cît se plătește chiria, cîți locuiesc acolo. în general, datorită costurilor mari pentru întreținere, într-un apartament locuiesc cîte 2-3 familii. Și, nu în ultimul rînd, pentru unii, o problemă sînt documentele necesare în vederea muncii în condițiile legale. Acum sînt puțini cei care își asumă riscul să te lase să muncești la negru”, a afirmat preotul Anton.
Cum trăiesc și cum cîștigă banii românii din Italia? „Marea majoritate a românilor lucrează în construcții sau pe lîngă meșterii italieni. Cîte unul se mai ridică, după ce a activat ca salahor, și încearcă să ia treaba pe cont propriu, să-și facă mici firme. Iar femeile, în general, se ocupă de menaj. Sînt puțini cei care reușesc că lucreze la o firmă, la un birou sau în domeniul computerelor. Dar, se cîștigă mai bine ca în țară”, a mai spus preotul Anton.

Mulți nu mai vor să revină acasă

O altă observație pe care a făcut-o preotul este legată de maniera în care românii plecați la muncă în Italia își schimbă modul de a privi lucrurile. Dacă primul gînd este acela de a cîștiga bani pentru a-și întocmi o gospodărie aici, în țară, o dată ajunși acolo, lucrurile iau o cu totul altă întorsătură. „Marea majoritate au spus că merg pentru cîțiva ani. în timp, lucrurile se modifică. Dacă obțin un serviciu bun, nu mai vor să se întoarcă. Dacă copiii se integrează ușor în comunitate, iarăși nu vor să revină în țară. Din ce în ce mai mulți zic că vor să rămînă acolo. Mulți sînt dezamăgiți cînd vin în țară și nu regăsesc aceiași prieteni, aceleași condiții de trai”, ne-a explicat preotul Anton Jicmon.
în ceea ce privește destinul României în Uniunea Europeană sau problemele politice, acestea nu prezintă un interes prea mare. „Se vorbește puțin. Oamenii sînt mai pragmatici. Se gîndesc la salarii, la modul de obținere a vizelor pe o perioadă mai lungă de timp. âi intereseză, deopotrivă, dacă vor avea drept de muncă, dacă se va ușura maniera de înnoire a pașapoartelor. Ce-i drept, există și acel vot, în cazul alegerilor, dar, dacă e să parcurgă 100 – 200 kilometri pînă la o secție de votare, oamenii renunță”, a mai adăugat preotul Anton.
Față de viața unui preot din țară, în Italia, lucrurile sînt puțin mai delicate. „Cînd discuți cu românii de acolo, ca preot, e nevoie de o atenție sporită și de o delicatețe mai mare. Foarte mulți se încadrează în biserica italiană, după ce se creează un raport de apropiere cu preotul italian. Și, încet, se intregrează în parohia respectivă. în mine, ca preot, deși lucrez cu românii aproape la fel ca în țară, rămîne dorul de casă. Un dor sădit în suflet pînă la moarte”, ne-a destăinuit preotul Anton. (Ionuț BARBU)

Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!

Urmărește Ziarul de Bacău pe WhatsApp Alerte de ultimă oră și știrile importante direct pe telefonul tău.
Urmărește Canalul

Ți-a plăcut acest articol? Distribuie-l mai departe!

Ajută comunitatea din Bacău să fie informată corect și la timp.

Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale

Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.

Derogare Legală RGPD Art. 7 Legea 190/2018

Specificul Activității Jurnalistice

Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.

Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.

Opinii & Comentarii Cititori

0

Nu există încă opinii la acest articol.

Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.

Adaugă o opinie

Adresa de email nu va fi făcută publică. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Datele furnizate sunt prelucrate conform Politicii de Confidențialitate și Regulilor de Comentare. Adresa IP este stocată strict în scop de securitate și prevenire anti-spam.