Mîine, 8 septembrie, la ora 12.00, în Amfiteatrul B3 al Universității Bacău, Fundația de Sprijin Comunitar (FSC) va organiza o dezbatere privind voluntariatul, la care vor fi prezenți și invitați străini. La acțiune, desfășurată sub genericul „Voluntariat fără frontiere!”, vor participa voluntari din Germania, Olanda, Turcia, Japonia, Anglia și România. „Această activitate este prima dintr-o serie de dezbateri lunare cu rol educativ, pe teme de interes pentru voluntari, și își propune să constituie un cadru de analiză a voluntariatului din diverse culturi”, reținem dintr-un comunicat de presă transmis de FSC. La întîlnire sînt invitați și reprezentanți ai Inspectoratului Școlar Județean, ai autorităților județene și locale. Activitatea se înscrie în cadrul proiectului „Voluntariat pentru comunitate”, desfășurat de FSC și finanțat de Consiliul Local Bacău. (Elena ȚINTARU)
Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.