Grădinița „Ion Creangă” din Moinești, modernizată după 30 de ani

Administrator

Cu o săptămînă înaintea începerii anului școlar, pregătirile din unitățile de învățămînt din Moinești au intrat în linie dreaptă. Este vorba de două licee, opt școli gimnaziale și zece grădinițe. Noutatea o constituie faptul că unii consilieri locali și-au luat angajamentul de a monitoriza și chiar de a sprijini direct acțiunea la nivelul unei școli. Efortul financiar al primăriei locale depășește o jumătate de miliard de lei vechi. O situație specială am întîlnit la Grădinița „Ion Creangă”, cu program prelungit. Aici s-a derulat un program mai amplu de reabilitare a unității, cel mai important din cei 30 de ani de existență. „Costurile punerii în practică ale acestuia au fost estimate la 2,5 miliarde de lei vechi. Beneficiind de forțele de muncă proprii ale primăriei, dar și de alte posibilități materiale, am reușit să cheltuim de la bugetul local doar 300 de milioane de lei vechi”, a declarat Gheorghe Chirea, directorul economic al Primăriei Moinești. Lucrările au constat din modernizarea spațiului, amenajarea compartimentului destinat blocului alimentar, separarea circuitului de spălătorii, dar și de diverse dotări. „Am speranța că, pînă la începutul săptămînii viitoare întreg programul să fie finalizat. Capacitatea grădiniței noastre este de două sute de locuri”, spune Teodora Pușcașu, director la Grădinița „Ion Creangă”.
(Mihai VIERIU)

Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!

Urmărește Ziarul de Bacău pe WhatsApp Alerte de ultimă oră și știrile importante direct pe telefonul tău.
Urmărește Canalul

Ți-a plăcut acest articol? Distribuie-l mai departe!

Ajută comunitatea din Bacău să fie informată corect și la timp.

Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale

Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.

Derogare Legală RGPD Art. 7 Legea 190/2018

Specificul Activității Jurnalistice

Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.

Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.

Opinii & Comentarii Cititori

0

Nu există încă opinii la acest articol.

Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.

Adaugă o opinie

Adresa de email nu va fi făcută publică. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Datele furnizate sunt prelucrate conform Politicii de Confidențialitate și Regulilor de Comentare. Adresa IP este stocată strict în scop de securitate și prevenire anti-spam.