Icoana sfințitoare de la Mărgineni

Vasile PRUTEANU

Nu știu dacă icoana mare a Maicii Domnului din Biserica de la Mărgineni este făcătoare de minuni. Că este sfințită și sfințitoare,
n-am nici o îndoială. Am citit și auzit multe povestiri privitoare la minunile săvârșite de icoana Sfintei Fecioare Maria, dar într-o viață de om mie nu mi s-a întâmplat să asist la vreuna. De aceea, nici n-am dat importanță unor astfel de relatări. Ca orice creștin care respectă rânduielile, am trecut pe lângă foarte multe icoane, m-am rugat, dar fără prea multă aplecare și profunzime de trăire. După fenomenul de la Mărgineni am înțeles că am trecut pe lângă icoane ca pe lângă niște obiecte de artă oarecare.
în urmă cu două săptămâni, însă, am trăit una dintre cele mai neașteptate întâmplări, care mi-au cutremurat sufletul și conștiința. M-am dus la biserică stresat, necăjit peste măsură din cauza răutății unor oameni care mi-au spart geamurile la mașina, mi-au rupt și furat oglinzile retrovizoare, mi-au zgâriat capota și parbrizul. La astea s-a adăugat stresul de la service-ul Renault, care se mișcă greoi când trebuie să execute oarecari reparații. Obosit și dezamăgit, m-am așezat într-o strană, față în față cu icoana Fecioarei Maria, asistând la slujbă îngândurat. Din icoană mă privea chipul unei adolescente, a unei copile uimite de propria ei stare, având în brațe un prunc cu ochi mari și inteligenți. O copilă cu copil. Fără să știu când, m-am surprins gândind la nașterea și viața acestei minunate și binecuvântate făpturi. însăși apariția ei printre oameni a fost o minune. Părinții ei – Ioachim și Ana – ajunși la adânci bătrânețe (după 50 de ani de căsătorie) se rugau cu lacrimi să-i dăruiască Dumnezeu cu un urmaș. La aceste vârste, speranțele erau de-acum iluzii. Ioachim s-a dus la Templu să ducă daruri și jertfe, să se roage iarăși, să invoce îndurarea lui Dumnezeu. Pentru că, în acea epocă, toți cei căsătoriți care nu aveau copii erau socotiți nevrednici și neplăcuți lui Dumnezeu. Marele arhiereu Isahar – care slujea în acea zi la Templu – l-a respins pe Ioachim, nu i-a primit darurile, socotind că binecuvântarea dumnezeiască nu s-a pogorât asupra sa, probabil pentru păcate pe care le-a tăinuit. îndurerat și umilit, Ioachim a luat drumul pustiei. Ana, la rândul ei, a vărsat multe lacrimi pentru ca Domnul s-o dăruiască cu un prunc. în noaptea când soțul s-a pustnicit în pustiu, îngerul s-a arătat Anei și i-a zis: „Rugăciunile tale, Ano, au străbătut cerul și lacrimile au ajuns la Dumnezeu, iar îndurarea lui s-a pogorât asupra ta. Că iată, vei zămisli și vei naște pe fiica cea binecuvântată, prin care se va da mântuire lumii și se va numi Maria”. Așadar, împlinirea vremii a început cu această taină. Desigur, desăvârșirea împlinirii mântuitoare va începe cu nașterea lui Iisus Hristos. Multă lume nu știe că Fecioara Maria avea doar 15 ani (o copiliță pură), când îngerul Gabriel i-a vestit: „Bucură-te Marie că ai căpătat har de la Dumnezeu și vei naște prunc, care Fiul lui Dumnezeu se va chema”. Mai apoi, Mariei i s-a dat Iosif ca logodnic, ca s-o protejeze și s-o apere de primejdii.
Nu se putea, mă gândeam, ca Domnul să nu-l ia în seamă pe Ioachim (descendent din regele David) și pe Ana (descendentă din patriarhul Avraam), având în vedere virtuțile lor de neam și de credință. Copila asta din icoana de la Mărgineni – cu puritatea ei fermecătoare – avea să îndure cele mai cumplite dureri, văzându-și fiul răstignit pe cruce, chinuit și batjocorit. A o uita este curată ciudățenie, cum mai greu de priceput nu poate fi. Pe intercesoarea noastră, pe blândețea însăși, pe aceea pe care cu bună, modestă și moderată dreptate e calificată „o clemens o pia dulcis virgo Maria”. Care cu puterea nevinovăției, supușeniei și curajului ei înfruntă legile cauzalității și implacabila mecanică a universului acestuia împlătoșat. Pe „Femeia cu broboadă” din piesa lui Diego Fabri („Procesul lui Iisus”) care nu șovăie să acopere cu marama ei până și capul ticălosului Iuda. Cum s-o uităm pe apărătoarea cazurilor disperate, pe aceea care neîncetat se roagă pentru noi, pentru toți păcătoșii, vinovații, greșiții, marginalii? Se roagă pentru desconsiderați, ocărâți, singuratici, pentru cei ce nu are cine să-i iubească, să-i miluiască, să le surâdă.
Acestea erau gândurile mele în momentul când preotul s-a prosternat în rugăciune cu mâinile ridicate spre cer. Din icoana Maicii Domnului emanau spre mine, necăjitul, raze dulci, aurii. Dintrodată, mi-a pierit toată supărarea. O pace a sufletului și o stare de bine cum n-am avut niciodată mi-a inundat ființa. Când preotul și-a încheiat rugăciunea, lumina aurie a dispărut treptat. Efectul ei binefăcător, însă, l-am resimțit încă multe zile după aceea. I-am povestit preotului Dumitru Bondalici (care e și duhovnicul meu) întâmplarea și i-am cerut învoirea să scriu despre aceasta. Te rog să nu faci așa ceva, mi-a zis parohul. N-am nevoie de năvală la ușa bisericii. Vezi că sunt foarte mulți răufăcători, care pot dăuna lăcașului. Enoriașii din Mărgineni sunt oameni evlavioși, atașați bisericii. Toate icoanele lăcașului sunt făcătoare de minuni, dacă cineva are cu adevărat credință. Dacă treci pe lângă ele pasiv, nu, așa nu se va întâmpla nimic. Cine are ochi de văzut va vedea, cine are inimă simțitoare va simți. însăși Biserica are o istorie neobișnuită. A fost construită în 1732, de prințesa Smaranda, soția domnitorului Munteniei (1732-1735) și al Moldovei (1753-1756), iar în pronaos sunt îngropați, alături de ea, prințesa Maria și soțul ei, prințul Grigore.
Fiindcă știu că Fecioara Maria e mereu maica gata să ierte, să se roage, să îndrăznească a cuprinde pe Domnul cu temeritatea ei de mamă, am cerut și sfatul unor oameni citiți și cu credință în Hristos. Nu atei, căci aceștia (vorba cardinalului Ottaviani) sunt niște oameni nenorociți. Fiecare mi-a spus că e o datorie să scriu și să dezvălui lumii fericita mea întâmplare. De ce n-ai face-o?, mi-au zis. Risc să fiu cotat drept aiurit sau mincinos, am răspuns. Cine te cunoaște, știe că ești un om cu o logică riguroasă, bine echilibrat psihic. N-ai teamă, m-au îndemnat. De ce va zice lumea nu te bată grija. Am cerut, din nou, învoirea preotului, insistând să public acest articol. Până la urmă a cedat și iată, în această zi a nașterii Fecioarei
Maria, mă rog: „O prea curată născătoare de Dumnezeu Fecioară, ajută-mi mie păcătosului și nevrednicului să mă scot din întunericul, în care, de rău și nevolnic ce sunt, m-am zidit fără să știu când, să pot ocoli ispitele și primejdiile ce ne înconjoară pe acest pământ bogat în capcane și nefericiri”.oare va începe cu nașterea

Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!