Pomană de la E.ON: apă caldă în casele băcăuanilor

Administrator

Promisiunea ca băcăuanii să primească apă caldă de săptămîna viitoare are șanse să devină realitate. Cel puțin așa susține directorul de la CET, Vasile Drăgușanu, care ieri a fost la Tîrgu Mureș, la o discuție cu reprezentanții de la E.ON Gaz România, societatea germană care furnizează gazul metan pentru zona Moldovei și partea de nord a țării. „Am încheiat un document de furnizare a gazelor naturale pentru CET. Obligația noastră este ca, pînă în ianuarie, să achităm toată datoria pe care o avem către această societate, care se ridică la 170 de miliarde de lei. Iar cînd va începe producția, să achităm și facturile curente. Deocamdată nu avem un răspuns clar în ce privește reluarea alimentării cu gaz a instalațiilor noastre, pentru că regula la această societate este că toate deciziile se iau cu acordul Consiliului Director. Dar promisiunile sînt că vom primi gaz”, a precizat Vasile Drăgușanu. Acesta a mai spus că, dacă decizia managerilor de la E.ON Gaz România va fi favorabilă, de luni s-ar putea ca producătorul de agent termic să primească gaz. Asta înseamnă că primele care vor fi pornite, pentru a da apă caldă la peste 5.000 de apartamente din oraș, vor fi centralele termice de cartier. Cît privește apartamentele racordate la sistemul de termoficare al orașului, acestea ar putea primi apă caldă la sfîrșitul săptămînii viitoare, cînd societățile care le modernizează au termen să predea modulele de producere a acesteia.

Stavarache e mai echilibrat în declarații

Chiar dacă apa caldă va reveni la robinetele băcăuanilor, după aproape trei luni și jumătate de secetă, problema de fond a firmei rămîne. CET a rămas fără gaz din cauza datoriilor imense pe care le avea de achitat la E.ON Gaz și care nu vor putea fi plătite pocnind din degete, chiar dacă debitul a fost eșalonat pînă în ianuarie 2007. „Ne-am angajat să achităm acești bani și o vom face. Mai vin bani de la Guvern, din subvenții, și vom începe să producem agent termic și energie electrică”, a identificat Vasile Drăgușanu, directorul de la CET, cîteva dintre sursele care vor acoperi datoria la gaz.
La rîndul său, primarul Romeo Stavarache a fost mai precaut în ce privește reluarea furnizării apei calde pentru băcăuani. „Cele 14 centrale termice vor fi puse în funcțiune pînă săptămîna viitoare, iar cele 34 de puncte termice vor fi pornite pe măsură ce investițiile vor fi finalizate”. Primarul Bacăului a mai spus că, în urma ședinței de Guvern de ieri, Executivul a alocat Consiliului Local 50 de miliarde de lei pentru fondul de echilibrare, iar municipalitatea va vira acei bani către CET, pentru a achita o parte dintre subvențiile pe care le datorează. „Mai mizăm pe un ajutor de 50 de miliarde de lei de la Guvern și în săptămînile care urmează”, a adăugat alesul Bacăului. (Costinela BREAHNĂ)

Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!

Urmărește Ziarul de Bacău pe WhatsApp Alerte de ultimă oră și știrile importante direct pe telefonul tău.
Urmărește Canalul

Ți-a plăcut acest articol? Distribuie-l mai departe!

Ajută comunitatea din Bacău să fie informată corect și la timp.

Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale

Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.

Derogare Legală RGPD Art. 7 Legea 190/2018

Specificul Activității Jurnalistice

Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.

Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.

Opinii & Comentarii Cititori

0

Nu există încă opinii la acest articol.

Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.

Adaugă o opinie

Adresa de email nu va fi făcută publică. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Datele furnizate sunt prelucrate conform Politicii de Confidențialitate și Regulilor de Comentare. Adresa IP este stocată strict în scop de securitate și prevenire anti-spam.