Liberalii băcăuani n-au timp de semnături pentru retragerea militarilor din Irak
• campania a început în iulie și în Bacău s-au strîns peste 5.000 de semnături
Liberalii băcăuani, la fel ca și omologii lor din țară, sînt în plină activitate de strîngere de semnături pentru ca militarii români să fie retrași din Irak. De fapt, unii, pentru că alții spun că au chestiuni mai serioase de făcut. Ordinul a venit în luna iulie, de la premierul Călin Popescu Tăriceanu, președintele Partidului Național Liberal (PNL). Totul s-a derulat în mare liniște, pînă cînd Raluca Țurcan, fosta șefă de cabinet al lui Theodor Stolojan, a acuzat conducerea centrală a PNL că își șantajează oamenii din teritoriu să strîngă semnături. Astfel, filialele care ar rămîne codașe la semnături ar pierde funcții de secretarii de stat sau programe de finanțare. Liderii PNL din județul nostru spun însă că nici pe departe nu se întîmplă așa ceva și că fiecare strînge cîte semnături poate. „Nu este adevărat așa ceva! Nimeni nu ne-a spus cîte să strîngem sau să ne șantajeze cu ceva. Pînă acum, în județul Bacău s-au strîns peste 5.000 de semnături. Totul se face pe bază de voluntariat de către membrii de partid ai organizațiilor noastre din județ”, ne-a declarat Romeo Stavarache, președintele PNL Bacău.
Grosul semnăturilor în județul nostru se strîng din comunele care sînt conduse de primari liberali, dar și din cele unde există viceprimari sau consilieri locali. Unii primari au primit sarcina de partid fără să cîrtească și își dau toată silința să strîngă cît mai multe, să dea bine în ochii șefilor. Alții spun că în comune sînt probleme mult mai serioase de rezolvat și că nu au timp să alerge după semnături. „Stăm bine la strîns semnăturile, pentru că ne-am apucat imediat ce ni s-a spus de la Bacău. Nimeni nu ne-a forțat însă să le strîngem sau să ne amenințe că nu vom mai avea bani. Pînă acum am dus deja 160 de smenături la tabele, iar astăzi voi mai duce 140”, ne-a declarat Alexandru Lovin, primarul comunei Negri, șeful organizației PNL din localitate. în schimb, Vasile Ulea, primarul din Măgirești, nu s-a prea preocupat de semnături. „Eu nu am timp să mă ocup de astea! Premierul spune, dar eu am alte obligații. Eu văd multe probleme în comună, el le vede la nivel de țară. Și în plus, cine se duce în Irak se duce pentru bani. Noi am strîns ceva semnături, dar puține, și nimeni nu ne-a obligat să strîngem un anumit număr. Cîte am, atîtea duc la Bacău. Eu sînt în slujba comunității, nu a problemelor internaționale”, ne-a declarat Vasile Ulea.
Campania trebuie să se finalizeze la 1 octombrie, iar pînă acum s-au strîns peste 600.000 de semnături. (Claudiu TĂNĂSESCU)
Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.