Lacrimi de după moarte, la Onești

Lacrimile oneștenilor nu s-au uscat nici ieri, la o zi după ce s-au despărțit de cei 13 semeni ai lor, morți în cumplitul accident de circulație de la Bîrlad. încet, încet, orașul a intrat în rutina începutului de săptămînă. Dar, la tot pasul te întîmpină oameni în doliu, ce te fac să te simți într-o lume sinistră. Agitația de zilele trecute, dar mai ales de duminică, a lăsat locul unei liniști aparente, care te face să te simți într-o altă lume. Nici piața centrală, locul unde cele mai multe victime își cîștigau existența nu mai cunoștea aceeași forfotă. Pe tarabele celor plecați dincolo mai ardeau candele, iar colegii au arborat un steag negru, cu numele tuturor și cu mulțumiri tuturor celor care au contribuit la ajutorarea familiilor îndoliate. Ceea ce m-a surprins, însă, a fost gestul de o rară solidaritate făcut de oamenii de la tarabe. Cu cei 11 milioane de lei rămași de la funeraliile colegilor, ei pleacă astăzi la Călărași, să ajute alte familii aflate în mare suferință. Este vorba despre cele șase persoane care au murit și ele într-un accident de circulație. Suma nu este mare, dar gestul este de neprețuit.

Copilul lui Bostan crede că tatăl său a ajuns îngeraș

Este o după amiază frumoasă de septembrie, e luni, și piețarii se pregătesc să tragă oblonul la tarabe. Unele sînt goale și doar candelele amintesc de tragedie. Undeva, într-un colț, la o masă, patru femei împietrite de durere se consolează una pe alta. Toate sînt în doliu și fața le trădează o durere năprasnică. încet, încet, inimile li se deschid și încep să povestească despre cei duși, de parcă ar fi încă vii. în stînga mea, Nadia Bostan, soția lui Petru Bostan, de 31 de ani. Fumează țigară de la țigară. I-au secat și lacrimile de atîta plîns. Și-a pierdut în accident soțul, pe cumnatul Iulian Catană, de 29 de ani, fratele, Florin Preda, de 35 de ani, și pe nepotul, Rareș, de opt ani. „Cred că se mai putea face ceva. Am aflat că accidentul a fost pe la patru, iar Salvarea a venit pe la șapte. Am un copilaș de patru ani, care nu poate să înțeleagă că tatăl lui nu mai este. âmi spune mereu că vrea la el, dar îi zic mereu că tatăl lui e îngeraș și că au grijă ceilalți îngeri de el”, spune Nadia. Carmen Brăescu, mama lui Silviu Cucu, de 25 de ani, șoferul care a condus mașina, se consolează și ea cu gîndul că fiul ei nu mai trăiește. „Au plecat cu toții să se relaxeze după o zi de muncă, nu ca să cîștige bani. Am vorbit cu unul care a supraviețuit și mi-a spus că el conducea, dar numai Dumnezeu știe, pentru că șoferii s-au mai schimbat pe drum. Cei rămași în viață mi-au spus că deodată s-a stins lumina și au ajuns la spital. Mai am o fată, care a împlinit 17 ani chiar în ziua în care el a fost înmormîntat. A crescut-o de mică și i-a fost ca un tată, pentru că eu nu am soț. I-a promis de ziua ei un cadou-surpriză și, mai în glumă, i-a spus că de ziua ei îi dă voie să-l sărute. L-a sărutat, dar pentru ultima oară”, povestește femeia.

Pentru prima oară la pescuit

Floarea Lăcătuș a rămas singură pe lume. Soțul său, Cornel, de 52 de ani, și fiul ei, Andrei, de 15 ani, au pierit și ei. Dincolo de durere, femeia e revoltată de gestul primarului, care nu numai că nu a trimis măcar o coroană, dar i-a și îngropat pe morți unul peste altul. „Noi muncim în piață de ani de zile. Sîntem piețari din tată-n fiu și dăm bani la primărie. Cînd m-am dus să-mi dea un loc de veci, mi-a urat noroc. Ăsta-i primar?”, se întreabă femeia care și-a pierdut totul în viață. Coincidențele se țin scai și în familia Preda. Nicoleta Lăcătușu și-a pierdut ginerele și nepotul. „Ce crudă este viața. în ziua în care a fost înmormîntat, fata și ginerele meu ar fi împlinit 12 ani de căsătorie și tot atunci era ziua fratelui mai mare. Toți s-au pregătit să plece pe Valea Oltului, ca să sărbătorească. Aseară, cînd i-am spart pușculița nepoțelului, am numărat 700.000 de lei. Ar fi vrut să le ia un cadou părinților de ziua lor, dar n-a mai apucat”, spune, cu lacrimi în ochi, femeia. Ironia sorții face că pentru cei doi copii morți a fost prima și ultima lor partidă de pescuit. „Nici unul nu a mai fost niciodată la pește. Dar acum i-a promis și mereu se ținea de promisiune”, adaugă femeia.
Peste Onești cade înserarea. La fel ca peste sufletele cernite ale familiilor îndoliate, ale prietenilor, cunoscuților sau vecinilor. Și a oamenilor dintr-un oraș întreg. Care a înțeles să fie alături la greu de cei pe lîngă care, pînă mai ieri, treceau fără să le pese. Acum, durerea a zeci de oameni a devenit durerea a mii de oameni. Și cărora cei rămași în viață nu mai au puterea să le mulțumească. (Florin CRĂCIUN)

Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!