Cabinetele medicale din școli trag să moară

Administrator

Eduard ADAM

Am ajuns la concluzia că cei care se ocupă de sistemul sanitar ar trebui să închidă cabinetele medicale din școli. Nu de alta, dar oricum ele, deși deschise, sînt ca și cum n-ar fi. Fondurile alocate acestora scad de la an la an, iar din medicii și așa puțini în această ramură, cu fiecare început de an școlar, măcar vreo doi – trei fug unde văd cu ochii. Culmea este că cei care conduc sistemul sanitar românesc știu foarte bine despre această gravă problemă. Toți miniștrii postdecembriști au promis că vor rezolva problema, însă toți au lăsat-o exact așa cum au găsit-o. Ba, unii, mai rău! Nici stimabilul domn Eugen Nicolăescu, actualul ministru al Sănătății, n-a făcut notă discordantă. La începutul acestui, el a promis că se va implica: va cere suplimentarea fondurilor, va solicita majorarea numărului de personal etc. N-a făcut nimic. Dar nimic! Cel puțin așa susțin reprezentanții Direcției Sanitare din teritoriu, care afirmă că au pus pe hîrtie numărul de medici și asistenți existenți, alăturat au precizat de cîți ar fi nevoie, apoi au spus și cîți bani se primesc și, ca și dincolo, cam cît le-ar trebui ca activitatea cabinetelor medicale din școli să ajungă la niște parametri decenți. Ce-a urmat?! Ei bine, documentele au fost trimise la București, însă răspunsul n-a mai venit nici pînă astăzi. Nici de bine, nici de rău. Pur și simplu, chestiunea a rămas în aer.

Și, uite-așa, o să înceapă un nou an școlar, însă problemele or să rămînă tot vechi de cînd lumea. Adică, în tot județul or să fie tot o mînă de medici care vor fugi cu limba scoasă prin orașe și comune, ca să vadă cîți copii s-au întors din vacanță cu păduchi și rîie, și or să încerce – cum, sincer, nu știu! – să evite orice posibilă îmbolnăvire în masă a elevilor. De altfel, la cît de vitregită e această latură a sistemului sanitar băcăuan, mă mir că, în toți anii din urmă, n-am avut epidemii pe scară largă prin școli și licee. Să ajungă clase întregi prin spitale de la cine știe ce boală adusă și răspîndită printre elevi. Chiar am putea spune că, la cît de rar a devenit banalul spirt sau aspirinele prin școli, chiar sîntem tari c-am scăpat cu fața curată.

E de-a dreptul scandalos că mai marii din Sănătate nu fac nimic pentru medicina școlară, mai ales dacă ținem cont de ce spun cifrele. Am ajuns ca, la 239 de școli numai în orașe să avem doar 20 de medici și 112 asistente medicale, în condițiile în care numărul lor ar trebui să fie dublu. Ce să mai spunem de stomatologi, care sînt mai rari ca iarba de leac. Și nu e tot. La fel de jalnice sînt și sumele alocate. De la an la an, în loc să crească sumele, acestea scad, în totală opoziție cu promisiunile pompoase ale celor de la vîrf. La Bacău, de exemplu, în 2005 s-au dat, exclusiv pentru rețeaua de cabinete școlare, 600 de milioane de lei. în 2005, suma a scăzut pînă la 540 de milioane de lei, deși cei de la Direcția de Sănătate Publică au solicitat 1,2 miliarde de lei, și asta doar pentru a a asigura minimul necesar.

Sînt curios ce mai urmează. Pînă unde vor crede cei de la București necesar să mai taie din fonduri și cît de mult vor testa rezistența cadrelor medicale existente în rețea. La cît de sadici par cei care conduc astăzi Sănătatea, s-ar putea să se strîngă și mai mult cureaua. Și, uite-așa, fie cabinetele să se închidă cu voie de la cei de sus, fie să rămînă deschise, dar numai cu numele.în

Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!

Urmărește Ziarul de Bacău pe WhatsApp Alerte de ultimă oră și știrile importante direct pe telefonul tău.
Urmărește Canalul

Ți-a plăcut acest articol? Distribuie-l mai departe!

Ajută comunitatea din Bacău să fie informată corect și la timp.

Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale

Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.

Derogare Legală RGPD Art. 7 Legea 190/2018

Specificul Activității Jurnalistice

Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.

Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.

Opinii & Comentarii Cititori

0

Nu există încă opinii la acest articol.

Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.

Adaugă o opinie

Adresa de email nu va fi făcută publică. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Datele furnizate sunt prelucrate conform Politicii de Confidențialitate și Regulilor de Comentare. Adresa IP este stocată strict în scop de securitate și prevenire anti-spam.