Lapte praf, doar pentru 770 de sugari din județ

Administrator

Numărul beneficiarilor de lapte praf gratuit a fost aproape la fel de scăzut și în august. Față de aproximativ 4.000 bebeluși, cîți primeau lapte de la Autoritatea de Sănătate Publică (ASP) Bacău la începutul anului, și peste 4.300, cîți s-au născut în 2006, luna trecută s-a dat numai la 770. în 23 de comune, doctorii nu au scris nici o rețetă, astfel că, în august, ASP a distribuit numai 4.669 de cutii, atîtea fiind ridicate de primării. „Necesarul solicitat a fost de 4.835 cutii. Au rămas în stoc 166, Primăriile Buhuși, Bacău și Săucești justificînd că mai au lapte rămas din iulie. De la Buhuși au luat doar 154 cutii”, ne-a declarat Anda Dumitrescu, purtătorul de cuvînt al ASP Bacău. Pentru perioada mai – decembrie, ASP s-a aprovizionat cu o cantitate de lapte cît să acopere necesarul lunar pentru 1.500 de copii. Criteriile dure impuse de Ministerul Sănătății pentru acordarea acestei facilități au făcut ca medicii să prescrie rețete doar acelor copii care se încadrează în ele, nu și celor ale căror mame nu au ce mînca și, ca atare, au puțin lapte matern. (Elena ȚINTARU)

Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!

Urmărește Ziarul de Bacău pe WhatsApp Alerte de ultimă oră și știrile importante direct pe telefonul tău.
Urmărește Canalul

Ți-a plăcut acest articol? Distribuie-l mai departe!

Ajută comunitatea din Bacău să fie informată corect și la timp.

Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale

Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.

Derogare Legală RGPD Art. 7 Legea 190/2018

Specificul Activității Jurnalistice

Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.

Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.

Opinii & Comentarii Cititori

0

Nu există încă opinii la acest articol.

Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.

Adaugă o opinie

Adresa de email nu va fi făcută publică. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Datele furnizate sunt prelucrate conform Politicii de Confidențialitate și Regulilor de Comentare. Adresa IP este stocată strict în scop de securitate și prevenire anti-spam.