Ascensiuni duhovnicești

Taina mîntuirii noastre

* ânălțarea Sfintei Cruci * „Mare este taina Crucii și cine a cunoscut-o a înțeles adâncul Scripturilor și știința tuturor celor văzute și cugetate” (Sf. Maxim Mărturisitorul)

„ânălțarea Sfintei Cruci” – pe care o sărbătorim la 14 septembrie – este venerarea Crucii pe care a purtat-o și pe care a fost răstignit Domnul nostru Iisus Hristos pentru mîntuirea noastră, pentru ridicarea din păcat și izbăvirea din întunericul morții.
Domnul Iisus Hristos este, deci, Mîntuitorul nostru, al tuturor. El a venit în lume ca să ne ajute, din marea Sa dragoste pentru oameni, care tocmai erau osîndiți pentru păcatele lor. Din Sfintele Evanghelii știm că Domnul Iisus, Fiul lui Dumnezeu întrupat, Și-a dat viața pentru iertarea păcatelor noastre, a pătimit pe altarul de jertfă, fiind batjocorit și răstignit pe cruce. Mîntuitorul a purtat două feluri de cruci: cea de lemn – pe care a fost răstignit – și cea a păcatelor omenești. în Sfînta Cruce Dumnezeu a ascuns o taină: taina mîntuirii noastre. De aceea Mîntuitorul Iisus Hristos cere oamenilor să ducă cu răbdare crucea suferințelor ce vin din cauza păcatelor pe care le facem mereu și pe care trebuie să le mărturisim spre a fi iertate (la Sfînta Taină a Spovedaniei) de către Dumnezeu.
„Oricine voiește să vină după Mine să se lepede de sine, să-și ia crucea și să-mi urmeze Mie”. (Marcu 8,34). A-ți lua crucea înseamnă să nu te temi de suferință, iar cînd e vorba de mărturisit pe Hristos să o primești ca pe o binecuvîntare, potrivit cuvintelor biblice: „Fericiți veți fi când vă vor ocărâ și vă vor prigoni și vor zice tot cuvântul rău împotriva voastră, mințind din pricina Mea”. (Matei 5,11).
Cinstirea Sfintei Cruci a început din timpul Apostolilor; Sfîntul Apostol Pavel arătîndu-și recunoștința cinstește Sfînta Cruce prin cuvintele: „Iar mie, să nu-mi fie a mă lăuda, decât numai în Crucea Domnului nostru Iisus Hristos… (Gal. 6, 14). Cu cinstirea Sfintei Cruci au trecut creștinii din imperiul Roman cele trei secole de prigoană din partea unor împărați de tristă amintire. Venirea marelui împărat Constantin la Roma a însemnat pentru creștinătate o mare cinstire adusă credinței creștine și Sfintei Cruci. însuși împăratul Constantin cel Mare s-a încreștinat datorită unui semn ceresc – arătarea pe cer a Sfintei Cruci, în amiaza zilei, alcătuită din stele și cu îndemnul din stele alcătuit: „în acest semn vei învinge”.
ânțelegînd însemnătatea acestui semn divin, împăratul Constantin s-a rugat lui Dumnezeu făcînd semnul Sfintei Cruci împreună cu oștile sale. Ba mai mult, s-a construit o cruce mare care era purtată înaintea oștirii sale. S-a cusut, de asemenea, pe steagul de luptă semnul Sfintei Cruci. Astfel a biruit pe vrăjmași intrînd triumfător în Roma și dînd apoi Edictul de la Milan din anul 313, prin care se dădea libertate creștinilor din imperiu. După mai multe lupte încununate de victorii el și-a ales cetatea Vizantza din partea de răsărit a imperiului, pe care a numit-o Constantinopol, iar în anul 324 – ca semn de mulțumire lui Dumnezeu – a înălțat în mijlocul cetății un stîlp înalt, ce avea deasupra Sfînta Cruce.
âmpărăteasa Elena, din evlavie față de Sfînta Cruce a dorit să găsească lemnul Sfintei Cruci pe care s-a jertfit Mîntuitorul și să-l arate lumii întregi. în acest scop a plecat la Ierusalim împreună cu mai mulți ostași. Din investigațiile făcute s-a găsit locul cu cele trei Cruci (a Mântuitorului și ale celor doi tîlhari). Identificarea crucii Domnului Iisus Hristos s-a făcut printr-o minune, cu o fecioară moartă: atingînd-o pe rînd cu cele trei cruci, puterea Crucii Mîntuitorului a înviat-o pe tînără, făcîndu-se astfel cunoscut lemnul pe care a fost răstignit domnul nostru Iisus Hristos. Patriarhul Ierusalimului – fericitul Macarie, a luat Sfînta Cruce și cu mare cinste a înălțat-o, arătînd-o poporului, care s-a închinat cu mare evlavie și a început a striga: „Doamne miluiește-ne!”.
Minunile Sfintei Cruci au sporit secole de-a rîndul, ajutîndu-i pe creștini să biruiască necazurile vieții. însemnarea cu semnul Sfintei Cruci este o armă dată nouă împotriva celui rău și este o reculegere și o închinare a minții și a inimii și a voinței noastre lui Dumnezeu.
Crucea Domnului își păstrează în lume taina și lucrarea ei vie și învietoare de suflete. Ea rămîne cel mai înalt altar al celei mai mărețe jertfe: dumnezeiasca jertfă a „Răscumpărării” întregii lumi.
„Crucii Tale ne închinăm Stăpâne (Hristoase), și Sfântă învierea Ta o lăudăm și o mărim!” Acesta este troparul sărbătoririi Sfintei Cruci prin care se arată că urmarea firească a răstignirii Domnului a fost slăvita Sa înviere prin care a inaugurat viața veșnică. Mai este important să știm că Sfînta Cruce este semnul dragostei nemărginite a lui Dumnezeu pentru om. De aceea Mîntuitorul a voit să moară pe Cruce, cu brațele întinse, ca să ne arate că pentru veșnicie stă cu ele deschise, gata să ne cuprindă, să ne îmbrățișeze, să ne arate de-a pururi IUBIREA Sa cea mare pentru noi (Ioan 3, 16), Care ne așteaptă să ne întoarcem la El cu credință și fapte bune. „… Prea Cinstită Cruce, sfințește sufletele și trupurile noastre cu puterea ta și ne păzește de toată vătămarea potrivnicilor, pe cei ce ne închinăm ție cu credință”! (pr. prof.dr. Constantin LEONTE)vor ocărâ și vă vor prigoni și vor zice tot cuvântul rău împotriva voastr

Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!