Să boicotăm boicotul

Administrator

Ovidiu PAULIUC

Un sondaj de opinie arată că elevul român este fascinat de Hitler, de Bill Gates, dar într-o aproape aceeași măsură îi place și școala. Sau, altfel spus, atmosfera de la școală, locul propice pentru etalarea paietelor, gablonzurilor și fițelor în fața unui auditoriu atît de larg, cum mai rar e de găsit în timpul vacanțelor. Evident, există și categoria minoritară a elevilor cărora le place școala fiindcă merg acolo să învețe. Numai că elevii s-ar putea să aibă ceva surprize, dacă astfel mai pot fi numite semnele de întrebare ce planează asupra începuturilor de an școlar. Așadar, la fel ca și în anii din urmă, nici anul acesta nu se știe în ce zi a lunii cade ziua de 15 septembrie, fiindcă sindicatele consideră momentul un prilej optim de a strînge Guvernul de unde îl doare mai tare, doar-doar va mai scăpa niște procente în plus la lefuri.
Problema este că amenințarea cu greva a devenit un fel de poveste de aceea în care pe cît mai des striga Petrică „uite lupul!”, pe atît se speria tot mai puțină lume. Și așa se face că foarte multe cadre didactice nu vor respecta boicotarea începutului de an școlar, impusă de sindicate, fiindcă așa și-au promis încă de pe vremea grevei-maraton din toamna trecută, cînd s-au ars și la buzunare taman de Sărbători, au mai și muncit sîmbetele, și și-au atras și niscai înjurături de la elevi și părinții lor.

Este drept că lefurile de mizerie îi îndreptățesc în continuare pe dascăli să facă mișcări revendicative, dar se pare că Michiduță și-a băgat coada, și tot mai mulți dintre ei preferă să stea deoparte și să aștepte rezultatele luptei sindicale.
Că vor începe cursurile vineri sau luni parcă nici nu mai contează, dacă privim lucrurile din punct de vedere al stării școlilor. Se vede că se lucrează, dar este încă prea mult moloz și praf prin toate unitățile, care eventual ar putea fi băgat sub preș în prima zi de ore, dar nicidecum îndepărtat cu totul. De autorizații sanitare de funcționare nu poate fi vorba nici anul acesta, însă ministrul a promis că anul viitor va deschide un magazin de autorizații, gen „orice produs cu numai 35.000 de lei”, să își permită toată lumea. Și a mai promis ministrul că, tot de la anul, învățămîntul va beneficia de șase procente din PIB. Insistăm: „a promis”.

Iar cum pînă la anul mai este multă vreme, la fel de multă ca și cînd nu vom fi intrat în UE, dascălii își vor permite în continuare să refuze catedrele la care au fost repartizați, cum ar fi la Cucuieții din Deal, unde primesc patru milioane de lei vechi. Niște burgheji! Și tot pînă la anul, cînd se va întîmpla minunea cu procentele din PIB, mai este vreme și pentru vreo două incursiuni prin lanurile de căpșuni din Spania, unde unii dascăli încasează în trei luni cît leafa pe cinci ani aici.
Capac peste toate vine bulibășeala de la Inspectoratul Școlar Județean, unde timpul nu a mai avut răbdare cu fosta conducere și, taman cu trei zile înainte de acest neclar 15 septembrie, s-a instaurat o nouă orînduire. Oricum ar fi, molozul din școli rămîne același, singurul care nu se sperie în fața atîtor probleme din sistemul de învățămînt. Și cum elevilor le place, totuși, atît de mult la școală, ar fi de așteptat ca, odată intrați acolo, să nu mai vrea să iasă, dar pentru asta ar trebui să boicoteze sfîrșitul anului școlar. ar fi de așteptat ca, odată intrați acolo, să nu mai vrea să iasă, iar pentru asta să boicoteze

Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!

Urmărește Ziarul de Bacău pe WhatsApp Alerte de ultimă oră și știrile importante direct pe telefonul tău.
Urmărește Canalul

Ți-a plăcut acest articol? Distribuie-l mai departe!

Ajută comunitatea din Bacău să fie informată corect și la timp.

Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale

Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.

Derogare Legală RGPD Art. 7 Legea 190/2018

Specificul Activității Jurnalistice

Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.

Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.

Opinii & Comentarii Cititori

0

Nu există încă opinii la acest articol.

Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.

Adaugă o opinie

Adresa de email nu va fi făcută publică. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Datele furnizate sunt prelucrate conform Politicii de Confidențialitate și Regulilor de Comentare. Adresa IP este stocată strict în scop de securitate și prevenire anti-spam.