Cînd toți se așteptau ca Ardealul să fie „fruncea”

Băcăuanii, campioni absoluți la producția de prune
• din 73 de hectare de livadă, societatea „Benești” scoate, în anii buni, cîte 1.00 de tone de fructe

La Benești, în comuna Stănișești, Dumnezeu a binecuvîntat pămîntul cu livezi de pruni. La vreme de toamnă, peste dealurile Beneștiului adie o boare albăstrie. De departe, sigur e vorba de straturi de aer încălzite succesiv de Soare, dar dacă ai curiozitatea să te apropii de livada imensă de pruni, constați că peste verdele matur al frunzelor se revarsă tot o mare de albastru. A fructelor. La Benești, în acest an, Dumnezeu a dat rod bogat. Cît vezi cu ochii, numai pruni și prune, pe 73 de hectare laolaltă. Cu numai 20 de ani în urmă aici erau, însă, 313 hectare de livezi, de pruni, de măr, de peri, de cîte alte soiuri. Din tot ce a fost, societatea „Benești” SA a salvat cît s-a putut. Restul se vede și acum pe dealurile blînde, adică livezi clasificate, îmbătrînite și abandonate de foștii (acum actualii) proprietari. Un fenomen care a pus efectiv la pămînt și a pustiit, în România, mii de hectare de livadă. Poate și din acest motiv, societatea din Benești este, în prezent, cel mai mare producător de prune din țară.

în livada de pruni de la Benești am ajuns într-o după-amiază. După un drum lung, cînd mai bun, cînd mai rău, ca într-o zonă despre care se spune că a fost uitată de lume. An bun peste dealurile zonei! Otavă încă verde și lanuri de porumb ca niciodată. Excesul de apă și-a spus cuvîntul. Valea Plîngerii, cum am numit-o totdeauna, s-a înviorat. Natura a devenit superbă și aici.
La ferma Benești ajungi dintr-odată. Pe stînga drumului răsar ca din pămînt clădirile fermei, toate în picioare, unele întregi, altele ca prăduite. Sediul fermei, clădiri de locuit, hambare și depozite, adăposturi de animale, un parc tehnologic. în pragul fermei, administratorul acesteia, Aurica Melinte. O femeie care ține în mînă, de circa 16 ani, o gospodărie imensă. „Din ce a fost – aflăm – am putut păstra ceea se mai vede. Vremea a lăsat urme peste tot. Și peste noi. Simt greutatea acestei vremi, mai ales că în atîția ani nu am găsit oameni cărora să le punem pe umeri responsabilitatea unei întreprinderi. O ducem, însă, înainte și sperăm, ca toată lumea, în zile mai bune”.

Vodca rusească are izvoare la Benești

Pe la ferma Benești s-au perindat, în timp, valuri de lucrători. Urmele lor se văd în ce nu a mai putut fi recuperat. Dar se văd și în ce familia Melinte a putut recrea, ca dintr-o cenușă. „Mîndria familiei – spune Aurica Melinte – este acum livada de pruni. Am investit enorm, mai ales munca și anii, pe care nu-i mai recuperăm nicicum. Din 313 hectare de livadă s-au păstrat numai vreo sută. Dar aici am făcut totul ca la carte și, în prezent, putem recolta circa 1.000 de tone de prune. Mari, sănătoase, gustoase și foarte căutate de cine a mai fost pe la noi”.
Vremea prunelor e pe sfîrșite și la Benești. Livada, tăiată în lung și în lat de adevărate autostrăzi, a dat aproape tot ce a avut. Șapte soiuri de prun au umplut din nou tiruri întregi cu marfă cerută în Germania, în Olanda, dar mai ales, în acest an, în Rusia și în Republica Moldova. Au curs rîuri de prune spre Mama Rusie, în acest an, de pe dealurile Beneștiului. Mai aproape de granița de Est, ferma din Benești a fost preferata imporatorilor de dincolo de Urali, dar și pentru că județe cu mare tradiție, ca Bistrița Năsăud, de exemplu, nu mai au nici ele marile exploatații pomicole de altădată.

Muncă multă, pe bani puțini

Printre rîndurile drepte de pomi trecem ca printre soldații unei armate fără de număr. Colo un soi, colo altul. Crengi grele de prune încă se mai lasă efectiv la pămînt. Gustăm din toate. Aurica Melinte ne îndeamnă să găsim ceva – un defect al fructului, vreun vierme. Cît puteam mînca și cît puteam strica, pentru a găsi? Nici vorbă! Aflăm că tratamente, rînduri-rînduri, cu cheltuială mare, tăieri ca la carte și muncă de nu se mai încape au făcut livezile din Benești așa cum se văd. Livadă tînără, la Benești, pentru încă mulți ani de acum încolo, în locul celei vechi clasificate, de pe care nu se mai putea lua nimic. Rodul strădaniei unei familii, care ține cont de tot – de livadă, de starea de vegetație, de oamenii veniți la lucru, unii tocmai de prin Vaslui, cu săptămînile și cu familii cu tot și ei. „Muncim, însă, pentru puțin – mai spune Aurica Melinte. Așa, cu toată bogăția asta de rod care ne-o dă Dumnezeu. Pentru că nici prunele noastre, ca toate produsele, agricole nu au preț. Privim și noi, ca și ceilalți, cu jind către Uniunea Europeană, și sperăm ca de acolo să vină o undă de normalitate. Să vedeți atunci ce vom face noi din dealurile Beneștiului de acum”. (Petru DONE)

Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!