Irina Jianu, fost inspector general de stat și președinte al Consiliului de Conducere din cadrul Inspectoratului de Stat în Construcții, a fost audiată, ieri, de procurorii Direcției Naționale Anticorupție. Ei i s-a prezentat materialul de urmărie penală, în dosarul Zambaccian, în care principalul acuzat este fostul premier, Adrian Năstase. Irina Jianu a stat patru ore la DNA, iar avocata acesteia a susținut că în tot acest interval de timp s-au studiat actele din dosar și că urmează, săptămîna viitoare, ca Jianu, clienta ei, să mai aibă o întrevedere cu procurorii anticorupție. în dosarul Zambaccian, Adrian Năstase este acuzat că, în perioada 2001-2004, „ar fi folosit influența și autoritatea decurgînd din calitatea de președinte al partidului de guvernămînt, dar și prerogativele specifice funcției de prim-ministru al Guvernului României, obținînd foloase necuvenite de la Irina Paula Jianu”. Procurorii susțin că, „din actele premergătoare efectuate pînă la această dată, rezultă că învinuitul Adrian Năstase ar fi primit peste 100.000 de dolari, reprezentînd contravaloarea unor bunuri importate din China și alte sume importante, reprezentînd contavaloarea tîmplăriei din aluminiu și lemn, cu geam termopan, executată la imobilele din București, strada Zambaccian nr. 16, sector 1, și comuna Cornu, județul Prahova”. Totodată, anchetatorii arată că „în schimbul foloaselor menționate, învinuitul Adrian Năstase, împreună cu un alt funcționar guvernamental, ar fi dispus numirea și menținerea învinuitei Irina Paula Jianu în funcțiile de inspector general de stat și președinte al Consiliului de Conducere la Inspectoratul de Stat în Construcții”. Alături de fostul premier, în același dosar mai este acuzată soția acestuia, Dana Năstase, fostul secretar de stat Sergiu Sechelariu, a cărui firmă a construit imobilul din Zambaccian, Gabriel Bivolaru, proprietarul inițial al terenului, precum și Irina Jianu. Ea a negat că ar fi dat mită fostului prim-ministru, spunînd că „nu vede legătura” dintre ea și Adrian Năstase în acest caz. (Claudiu TĂNĂSESCU)
Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.