Reconsiderări

Aspirații „pline de doruri”

*Preotul Ioan Goagă – un poet al locului: „Limanuri de lumină” sau bucuria de a trăi

A fost „dezgropat” încă un poet consacrat și lansat de revista „Ateneul cultural” prin reeditarea volumului de versuri „Limanuri de lumină”, de preotul poet Ioan Goagă; apărut, pentru prima dată, la Bacău, în anul 1928 (Tipografia Gutenberg). Noua ediție apare sub îngrijirea preotului Daniel Popa, din Berești-Tazlău, la Editura Stadion, pe cheltuiala nepoților Ciprian și Octavian Goagă, considerînd aceasta ca o „datorie morală să reaprindă lumânarea culturală pe care preotul poet a lăsat-o posterității”, cum foarte bine remarca redactorul „Ziarului de Bacău” (Ionuț Barbu), prezent la lansarea volumului.
Preotul poet Ioan Goagă a fost menționat pentru prima dată de Gh. Pătrar, în cartea sa „Publicațiile periodice băcăuane” (bibliografie monografică prefațată de Corneliu Dima Drăgan) în 1967, ca fiind colaborator al revistei „Ateneul cultural” (1925-1928); pentru ca în aceeași lucrare să se menționeze prezența preotului-poet în comitetul de redacție al revistei „Orientări”, din Moinești, alături de Const. M. Crișan (director), B. Iordan și Alex. Gheorghiu-Doinaru, în anii 1932 – 1933. Iar după 1990 Ioan Goagă este menționat și de Corneliu Groapă în lucrarea sa „Repere simboliste băcăuane”, printre colaboratorii revistei „Ateneul cultural”, prezentîndu-l ca pe un poet tradiționalist, cu „o poezie luminoasă”, din care transpare bucuria de a trăi”, dar „tributară imitației bacoviene, cu o originalitate notabilă modestă” și cu „reminiscențe din Bolintineanu, Eminescu, Coșbuc și Alecsandri”, ca și cînd aceste „reminiscențe” ar scădea valoarea creațiilor poetice ale lui Ioan Goagă. Abia Eugen Budău, în masivul dicționar „Bacăul literar” din 2004 îi stabilește locul meritat pe scara valorilor spirituale băcăuane prin cele două pagini dedicate poetului Ioan Goagă, considerat „un poet al locului, cu reminiscențe din clasicii români”, dar „neîncadrabile în spiritul simbolist ce animă revista” (A.C.).
Din cuprinsul volumului „Limanuri de lumină” nu-i apar decît șase poezii în revistă, în ordinea: „Pădure tânără și verde”, „Ca gândul…”, „Cu cât rămân în urmă anii”, „Sete de viață”, „Viața” și „Elegie” (1925 – 1928), pentru ca în „Revista învățătorilor” (nr. 2/1928), într-un „supliment literar” (care apăruse și în ultimul număr al revistei A.C.) să apară și o scurtă recenzie despre volumul de versuri „Limanuri de lumină”, nesemnată (probabil a lui Gr. Tabacaru), în care scria: „Pr. Goagă, publicând primele versuri într-un volum de 160 de pagini, încearcă să exprime ceea ce simte și gândește, fără să aparțină vreunei școale”, deși „în versurile sale veți găsi ceea ce se numește tradiționalism și poporanism”. Autorul recenziei remarcă, în special, poemul „Nemurirea”, „care este unul dintre cele mai frumoase poeme scrise după o poveste populară”, comparabilă de recenzent cu poemul „Călin, file din poveste” al lui Eminescu și „Solii păcii” de Șt. Petică.
Prima dintre poeziile publicate în „Ateneul cultural” (nr. 8/1925) – „Pădure tânără și verde” ar putea fi considerată un gen de artă poetică a tînărului debutant Ioan Goagă, din care reținem identificarea poetului cu profesiunea sa de preot, dar și aspirația lui „plină de doruri”. Desigur, și celelalte poezii publicate în A.C., în perioada 1925 – 1927 dovedesc aceeași „sete de viață”, dar și „aceeași poftă de bătălie”. Dar în poezia care dă titlul volumului „Limanuri de lumină”, poetul Ioan Goagă pare să aibă acea „premoniție lirică” privind groaznicul său sfîrșit tragic din timpul inundațiilor din iulie 1991, cînd împreună cu fiul, nora și un nepoțel au fost furați de ape.
Așadar, un debut edificator, în care „vom întâlni, desigur, și scăderile începuturilor, dar ele sunt mult mai puține ca la oricare alt începător” (de azi, aș adăuga eu la cele scrise de Gr. Tabacaru în prima recenzie a volumului apărută în ultimul număr al revistei „Ateneul cultural” (1928). Sînt de acord cu dramaturgul Viorel Savin, prezent la lansarea volumului de poezii al preotului-poet I. Goagă, cînd spunea că „A restitui valorile trecutului nu e un gest de bună cuviință, ci de mare înțelepciune. Asta înseamnă că ne respectăm înaintașii”. Și dacă fostul președinte al Filialei Bacău a USR se întreba: „Oare am putea face la fel cu opera lui Toma Spătaru?” (preotul-scriitor Constantin Crișan), de ce n-am adăuga și alte valori ale trecutului, ca de pildă diaconul și dramaturgul Ion Luca, aproape uitat de concetățenii săi băcăuani?! Sau celelalte valori lansate de „Ateneul cultural”: I.I. Stoican, autor a 5 – 6 volume de poezie și proză, Alexandru Șendrea – autorul celebrului „roman de poeme” – cum îl aprecia confratele său I.I. Stoican – „Dragoste minoră și majoră”; sau cei mai autentici bacovieni: Ion Iordăchescu- Amaru și G. Șt. Cazacu Delarast, amîndoi prieteni și asociați la revista acestuia: „Orizonturi noi”, și cel de-al doilea, autor a 5 – 6 volume de versuri? Pe cînd o antologie de versuri (și proză) bacoviene din creațiile scriitorilor colaboratori ai „Ateneului cultural” și „Orizonturi noi”, editată la Bacău la Editura „Casa scriitorilor”? (M. COSMESCU DELASABAR)”Ateneul cultural”, prezentîndu-l

Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!