Autoritățile băcăuane s-au văzut recent silite să scoată un copil din familie, pentru a mări șansele de supraviețuire ale acestuia. „F. N., de numai trei ani, a fost diagnosticat cu hidrocefalie acută și, conform medicilor, are nevoie urgent, pentru a supraviețui, de o intervenție chirurgicală, într-o clinică ieșeană. Cazul său a fost semnalat de cadrele medicale de la Spitalul de Pediatrie, care au precizat că mama micuțului se opune deplasării la Iași, cu toate că starea copilului e gravă, operația necesitînd acordul ei”, a explicat Alina Iftode, purtător de cuvînt la Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului (DGASPC). Reprezentanții instituției au mers la spital, pentru a discuta cu mama și au convins-o în cele din urmă să plece la Iași, însă au avut surpriza ca, odată ajunsă acolo, femeia să refuze din nou internarea. „Considerăm că dreptul copilului la sănătate și viață a fost încălcat. De asemeni, mama a plecat din spital, dar și de acasă, unde a fost căutată zadarnic. Ea n-a dat nici o declarație scrisă, din care să rezulte că ar fi de acord cu intervenția”, a mai spus Iftode. în această situație, DGASPC și-a asumat întreaga responsabilitate și l-a preluat în regim de urgență pe F.N., pentru a putea fi operat, sesizînd cazul și Tribunalului. (Alin LEANCĂ)
Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.