A jucat într-un film documentar despre viața satului Humulești, pe cînd avea doar șapte ani. Nouă ani mai tîrziu, a avut un rol de figurant în filmul „Amintiri din copilărie”, al cunoscutului regizor Elisabeta Bostan. A lăsat vatra satului Humulești și a ajuns pilot de supersonice. Meseria l-a adus în cele din urmă în Bacău, unde a lucrat ca instructor pentru tinerii piloți, pînă cînd a ieșit la pensie. Acum, retras fiind din cîmpul muncii, s-a apucat de taximetrie. Aceasta ar fi, pe scurt, povestea lui Gheorghe Apetrei, un băcăuan despre care puțini știu că este strănepotul marelui povestitor Ion Creangă.
Cînd urci în taxi-ul lui, nici o clipă nu bănuiești povestea pe care o ascunde. Omul, la vîrsta a treia, bondoc, plin de viață, se leagă la vorbă una-două. „Mă numesc Gheorghe Apetrei. Știți dumneavostră, am același nume de familie ca tatăl lui Ion Creangă, pe care îl chema Ștefan a Petrei Ciubotariu”, intră omul în discuție cu mine. Doar-doar îmi stîrnește interesul. Efectul este cel scontat, pentru că încep și eu să îl trag de limbă. în cîteva clipe aflu că omul care mă duce cu taxi-ul este rudă cu marele povestitor Ion Creangă. Modest, se lasă foarte greu convins să povestească mai multe. „M-am născut în ’48, în Humulești. Casa părintească este la nici 200 de metri de casa lui Ion Creangă. Sînt rudă cu el. Tatăl bunicului meu era văr drept cu povestitorul. Am crescut pe malul «Ozanei cea frumos curgătoare». Cînd am învățat buchea cărții, părinții mei, dar și dascălii, mi-au pus în mînă prima carte, Amintiri din copilărie”, își amintește, nostalgic, Gheorghe Apetrei. Ladislau Tarco i-a dedicat două pagini, în 1979, în cartea „Bilet de voie”, o monografie cu povestiri despre militari. Aici este menționat căpitanul aviator Gheorghe Apetrei, „strănepotul lui Ion Creangă”.
A jucat în două filme
La șapte ani, Gheorghe Apetrei, taximetristul de-acum, a jucat într-un film. „O echipă de la București a venit la Humulești să facă un documentar despre viața satului humuleștean. Eu eram un pui de țăran și am filmat pe malul Ozanei, într-o comună vecină, dar și la casa lui Ion Creangă. Deși eram fiu de țăran, m-au învățat cei de la București să mă încalț cu obelele și opincile, pentru că nu mai purtasem niciodată. M-au pus să fac plăcinte în apă cu pietre, sau plechiți, așa cum spunem noi la Humulești, cînd arunci cu piatra în apă și sare piatra pe luciul acesteia. Echipa de filmare a stat trei zile în casa părinților mei. Filmul este acum în arhivă, la București”, ne mai povestește urmașul lui Creangă.
Nouă ani mai tîrziu, în vremea liceului, Gheorghe Apetrei a avut șansa să mai joace într-un film, „Amintiri din copilărie”, în regia celebrei Elisabeta Bostan. A avut un rol de figurant, alături de alți băieți din sat, pentru că rolul principal l-a luat un băiat din Bicaz, Ionel Mocorcea. „Făceam liceul la Tîrgu Neamț. Zilnic treceam Ozana de două ori pînă la școală, că mergeam pe jos. Nu era departe, vreo doi kilometri. într-o zi, au venit la școală și au ales 50 de băieți, să facă figurație în filme. Ne-au dus și la București”, își mai amintește Gheorghe Apetrei.
Copilul din Humulești, pilot pe supersonice
Strănepotul lui Ion Creangă a părăsit vatra satului natal în 1968, cînd a plecat în armată, la București. Nu știa nici un moment că viața îi va rezerva o carieră militară. „M-am dus în armată și, cînd mai aveam vreo șase luni pînă la liberare, a venit un ordin în unitățile militare, prin care băieții cu liceu și bacalaureat se puteau înscrie la școala militară. Asta, pentru că nu erau completate locurile. Eu cu un prieten ne-am gîndit să mergem la aviație, credeam noi că așa terminăm mai repede cu armata. Erau 75 de locuri la aviație, și 33 libere. Am făcut vizita medicală, am dat un examen și am intrat la Școala de Aviație de la Bobocul, de lîngă Buzău. La examenul medical, la stomotolog, medicul avea niște vederi din Humulești pe masă. Eu m-am uitat la ele și m-a întrebat dacă știu ce e acolo. I-am spus că este Humuleștiul, satul meu natal, și că sînt rudă cu Ion Creangă. A spus imediat la toată lumea de acolo. El a fost singurul, de altfel, care m-a poreclit Creangă că, în rest, în toată cariera mea de pilot, toți mi-au spus «Sarmală», pentru că eram plinuț și scund”, mai povestește Gheorghe Apetrei. După cei trei ani de școală la Aviație, a urmat încă un an de pregătire în Bacău. Acesta a fost primul contact cu orașul nostru. Aici a zburat pe MiG21. „La Bacău am avut viață cu adevărat ca în «Amintiri din copilărie». De la Bacău m-au trimis la Unitatea de Aviație «Mihail Kogălniceanu», unde am stat pînă în 1984. Imediat ce am ajuns aici, mi-am luat concediu și am plecat la Humulești. Eram decis să mă liniștesc, așa că în patru zile m-am însurat cu o fostă colegă de liceu. Pe 23 decembrie am cerut-o de soție, iar pe 30 decembrie am fost la Starea civilă. Căsătoria religioasă a avut loc în februarie și a fost cu adevărate peripeții. Eu eram membru de partid și cadru militar. Nu aveam voie să intru în biserică, dar sora mea ne-a ajutat. A chemat preotul la ea acasă, l-am adus cu mașina și ne-am căsătorit religios în casa ei. De la Humulești, ne-am mutat la Kogălniceanu”, mai povestește urmașul lui Creangă.
A zburat cu ruși și bulgari
Cariera de pilot militar i-a oferit șansa să participe la aplicații alături de ruși și bulgari. „Trebuia să facem aplicații comune, așa cum prevedea Tratatul de la Varșovia. Mergeam la ruși, la bulgari. La o astfel de aplicație, am reușit să interceptez trei ținte și am primit cadou un ceas, care are pe spate gravat în rusește numele meu și al instituției care mi l-a dat”, mai spune cu mîndrie fostul pilot. în 1984 s-a decis să se întoarcă mai aproape de restul familiei, în Bacău, unde exista o unitate de aviație. S-a stabilit aici definitiv și, în 1987, a renunțat la zbor. S-a dedicat instrucției novicilor în ale pilotajului. A efectuat peste o mie de ore de zbor. Acum este comandor în rezervă.
De la supersonice, la taximetrie
La pensie, Gheorghe Apetrei nu a avut stare. „Eram obișnuit cu activitatea. Ce să fac eu toată ziua acasă? Că nici la televizor nu am răbdare să stau atît. Nu pot sta rupt de realitate, trebuie să simt pulsul străzii. Așa că m-am apucat de taximetrie, în urmă cu doi ani”, mai povestește Apetrei. Al doilea motiv pentru care a ales această îndeletnicire este să își întregească veniturile familiei, mai ales că el este singurul care aduce bani în casă. în plus, trebuie să îi ofere fetiței lui de 16 ani toate cele necesare. „Fata mea e înnebunită și ea după avioane. în fiecare an, cînd este Ziua Aviației, mergem împreună să vadă avioanele. Nu ratează niciodată acest eveniment”, spune mîndru fostul pilot.
Vrea să își vadă numele în arborele genealogic al lui Creangă
Actualul taximetrist are o mare dorință: să îi fie recunoscut gradul de rudenie cu Ion Creangă. „Nu știu unde trebuie să merg și ce să fac, pentru ca în casa lui Ion Creangă din Humulești, unde este trecut un tabel cu arborele genealogic al familiei, să fie trecut și tata, și eu. Verișorul meu din partea tatei, nea Culiță, care este mai în vîrstă ca mine, are 73 de ani, este trecut acolo. Eu, însă, nu”, a explicat Ghoerghe Apetrei. (Claudiu TĂNĂSESCU)
Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.