Este imposibil ca, în timp ce călătorești cu mașina spre Buhuși, să nu-ți sară în ochi, pe Calea Moldovei, o clădire impresionantă, ridicată pe partea stîngă a șoselei, la cîteva sute de metri de intrarea în localitatea Lilieci. Aici se află Seminarul teologic romano-catolic „Sfîntul Iosif”, cel mai nou de acest profil din țară și singurul din Moldova. Este instituția din care se vor alege viitorii preoți romano-catolici de limbă română din Moldova. „Seminarul de aici a funcționat la Iași, din 1886, și a fost transferat la Bacău, în anul 1994. A fost ales Bacăul, deoarece este zona cea mai concentrată ca populație catolică. Din 1993, la Bacău a fost înființat Liceul Catolic. Ulterior, cele două unități au devenit o singură instituție, Liceul Teologic Romano-Catolic „Sfîntul Iosif”. Seminarul de pe Calea Moldovei pregătește acum tineri pentru dieceza de Iași și București, adică tot ceea ce înseamnă cler de limba română din Țara Românească. Este singurul seminar diecezan liceal din Moldova”, ne-a explicat preotul Anton Săbăoanu, directorul Seminarului.
Ușile de termopan alb se dechid ușor pentru oricine trece dincolo de gardul înalt de peste doi metri ce înconjoară seminarul. în interior, însă, dacă nu ai un ghid, riști să te pierzi. „Seminarul este dotat cu spații administrative, săli de clasă, laboratoare, o capelă, bibliotecă, sală de festivități, cămin-internat pentru băieți, locuințele formatorilor (cei care au grijă de elevi – n.r), precum și spații pentru sală de mese, cantine și spălătorie”, ne-a explicat directorul Săbăoanu. Indiferent în ce direcție privești, nu e greu de înțeles de ce au fost necesari peste zece ani de muncă, în continuu, pentru finalizarea construcției. „Lucrările s-au întins pe durata a 11 ani. Se putea termina mai repede, dar lipsa fondurilor a făcut ca lucrările să se desfășoare o bucată de vreme în regim de avarie”, a mai spus preotul Anton Săbăoanu. De altfel, pentru a se construi o asemenea instituție de învățămînt, s-a apelat inclusiv la susținerea materială și financiară a Vaticanului. „Fondurile necesare seminarului au venit din donațiile credincioșilor din dieceza de Iași și din proiecte înainte unor organizații bisericești din străinătate, care au venit cu donații. Inclusiv Vaticanul ne-a ajutat, prin Sfîntul Părinte Ioan Paul al II-lea”, ne-a zis directorul Săbăoanu.
în apropierea intrării în seminar se vede capela destinată elevilor seminariști. Capela, care înseamnă o bisericuță de dimensiuni mai mici, pare o denumire nepotrivită pentru ceea ce poți vedea aici: o adevărată catedrală, cu multe rînduri de băncuțe, avînd pe pereții laterali reprezentări în gips ale Căii Crucii. „Statuile și Calea Crucii au fost realizate la Iași, de Cătălin Tîrziu și Lucian Zmău”, ne-a informat directorul instituției. Aici intră, de cîteva ori pe zi, toți cei 102 elevi din care se vor cerne, pe parcursul anilor de studiu, viitorii candidați pentru preoție ce vor ajunge să aprofundeze filosofia și teologia la Institutul Teologic Romano-Catolic din Iași.
Program sever
„Scularea și rugăciunile de dimineață se fac la ora 6.00, după care urmează o reflecțiie spirituală și Sfînta Liturghie, pînă la ora 7.30. De la 8.00 la 14.00, sînt cursuri, iar pînă la 15.30 este timp liber. De la 15.30 la 17.00, se intră la studiu, după care urmează o jumătate de oră de pauză, și iarăși studiu, pînă la 19.00. Imediat după Rugăciunea Rozaliilor se merge la cină, urmată de timp liber, pînă la 20.30. Ziua se încheie tot cu studiu, pînă la ora 22.00”, ne-a explicat preotul Anton Săbăoanu. Rigurozitatea modului de viață din seminar este absolut necesară, în opinia directorului de la „Sfîntul Iosif”. „Selecția elevilor se face riguros, încă din parohie. Tinerii care dau dovadă că au calități sînt ajutați să vină aici. Prevalează calitatea umană, sensibilitatea religioasă, care este un semn de vocație, și calitatea familiei din care provine candidatul. Gîndiți-vă că, după anii de seminar, tinerii vor urma încă șase ani de Institut Teologic, la Iași. Evident, dacă vor da dovadă că sînt apți pentru așa ceva”, ne-a lămurit Anton Săbăoanu.
Chiar dacă aici se pregătesc viitorii candidați la preoție, noutățile din domeniul electronic nu lipsesc din Seminar. „Avem stații de radioficare montate în fiecare cameră. Le stau la dispoziția elevilor cu muzică și știri. Elevii mai au la dispoziție și un video, DVD-uri și filme, precum și televizor. Nu există nici o intenție de a-i feri de ceea ce este nou”, a dat asigurări părintele Săbăoanu. Seminarul, ale cărui lucrări au fost supravegheate de preotul Gheorghe Cojocaru, parohul de la Nicolae Bălcescu, va fi consacrat pe 26 noiembrie, atunci cînd se așteaptă ca la Bacău să ajungă, pe lîngă episcopii și preoții romano-catolici români, și un reprezentant al Vaticanului. (Ionuț BARBU)
Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.