Să învățăm să ne ajutăm

Eduard ADAM

Băcăuanii au avut șansa, spre deosebire de alți români de prin țară, să aibă în coasta lor tot felul de voluntari străini veniți să ajute. Ba ne-au construit centre de ocrotire sau școli pentru copii, ba azile pentru bătrîni. S-a văzut ceva concret de pe urma lor. Au făcut pentru că au înțeles că e nevoie de ajutorul lor. Au bătut mii de kilometri ca să construiască într-o țară și într-un oraș despre care, mulți dintre ei, nu știau mai nimic. Pentru toți, însă, a fost importantă ideea: să ofere ajutor unor oameni aflați la nevoie. Am avut și mai marele noroc să nu primim doar ajutor fizic. Unii nu s-au limitat doar la a construi cu propriile brațe, ci au donat și bani. Cel mai bun exemplu este Asociația Betania, care a adus în Bacău milioane de euro în numai cîțiva ani. Andre Muit și echipa lui au izbutit să convingă afaceriști aflați într-un alt colț de Europă că e bine să ofere Au dat bani buni pentru un colț de lume despre care, cu siguranță, n-aveau, pînă de curînd, prea multe informații. A contat, din nou, dorința de a face ceva pentru alții, de a-i ajuta să se ridice.
Am aflat, acum o zi, din textul unei colege, că avem în Bacău și o reprezentantă a îndepărtatei Japonii, care a venit să lucreze ca voluntar la Fundația de Sprijin Comunitar. Nici măcar n-a ales ea țara unde va fi trimisă, ci i-a lăsat pe alții. Important era să ofere sprijin, oriunde era nevoie în lumea asta mare. Și s-a nimerit să ajungă în România, la Bacău. âmpreună cu o asistentă, japoneza se duce zilnic acasă la oameni bolnavi și îi îngrijește. Le dă medicamente, îi spală, le are de grijă.

Mă-ntreb, sincer, cînd aud despre astfel de exemple, cîți dintre noi ar fi gata să sară pentru cei aflați în suferință? Probabil extrem de puțini. Deși avem numeroase exemple sub nas, foarte puțini dintre noi ne-am duce voluntar să facem astfel de lucruri. Ba, cred că unora li s-ar părea scandaloasă ideea de a merge de bună voie să spele ori să schimbe de lenjerie murdară bătrîni și suferinzi. însă ar trebui s-o facem, și încă în mod frecvent. N-avem – trebuie să admitem -, o asemenea cultură. Nu vedem mai departe de pătrățica noastră. Ne minunăm că altora la merge bine, însă nu ne întrebăm și de ce. Vedem că trăiesc altfel, vedem și de ce le e bine, însă nu facem ca ei. Și, culmea, nu se prinde de noi ideea de voluntariat, deși vin străini să facă ceea ce-ar trebui să facem noi. Puterea exemplului nu este, din păcate, suficient de puternică pentru a ne mișca din inerție.

Bacăul are, după știința mea, undeva la 180.000 de locuitori. Din ce-am mai discutat cu reprezentanții fundațiilor care se ocupă de bătrîni la domiciliu, am aflat că voluntarii locali nu dau năvală pentru a ajuta. Sînt unii care nici nu vor să audă, iar alții care ar munci, dar cer ceva în schimb. Cea mai bună dovadă că e cazul să învățăm să ne ajutăm, pe alții și, implicit, pe noi.e bine, însă nu ne î

Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!