Maxime și cugetări

Violență și insolență publică

Vasile PRUTEANU

Gluma românească nu numai că a început să se îngroașe, ci a degenerat în dramă și ipocrizie. Recentele evenimente s-au derulat în variate forme de violență, începînd cu cele agrementate cu bîte, lanțuri, pietre, gaze lacrimogene, gloanțe de cauciuc și terminînd cu agresiunile verbale transmise pe posturile de televiziune și cu cele zilnice auzite în restaurante, pe străzi, în magazine, parcuri, în toate locurile publice. Pare că o masă enormă de oameni este lipsită de cei șapte ani de-acasă și încurajată spre vulgaritate de noile „modele de succes” (Gigi Becali, Vadim Tudor, Dan Voiculescu) promovate frenetic, în ciuda celui mai elementar bun simț, alături de o întreagă liotă politică ce se hărțuiește fără încetare în modul cel mai rușinos cu putință. Elementele vitale ale realităților românești sînt înăbușite sub un întreg eșafodaj artificial de rutină, prejudecăți și falsă glorie socială. De putregaiul sufletesc al clasei politice să nu mai vorbim! România pare că nu mai posedă oameni de caracter, iar „unde nu există caracter mare, nu există nici oameni mari” (Romain Rolland). Dacă totuși sînt, bufonii politici și păpușarii presei și televiziunii se străduiesc cu perseverență să-i înăbușe sub un munte de suspiciune și derizoriu. Este explicabil de ce Mircea Dinescu și-a scos biroul în stradă, excedat de picanteriile subterane care ne ațin interesul și alimentează o bolnăvicioasă curiozitate. Nu mi-e de mirare că o ziaristă băcăuană se vaită că nu știe în cine să mai creadă, dacă mințile luminate ale națiunii sînt derogate spre fățărnicie și „dizidențe de lux”. âți spun eu, doamnă! Crede în Ion Cristoiu, Mihai Tatulici și în toți foștii gazetari ai „Scânteii” și ai „Scânteii tineretului”. Vei vedea că „adevărații patrioți” au fost torționarii, securiștii, turnătorii, lingăii și pupincuriștii lui Ceaușescu, iar oponenți ca Andrei Pleșu, Gabriel Liiceanu, Mircea Dinescu, Doina Cornea, Paul Goma și toți urmăriții reali ai Securității sînt niște „lepădături, bețivi, curvari, psihopați, dușmani ai poporului și trădători de neam și de țară”. Ei au fost și au rămas principalii formatori de opinie și lansatori de toxine, cărora mințile derutate le mai acordă, încă, o credibilitate totală. De altfel, gazetari redutabili ca Emil Hurezeanu, Dorin Tudoran, Mircea Iorgulescu, N.C. Munteanu, Șerban Orăscu nici nu și-au arogat statutul de dizident. Cu atît mai puțin Andrei Pleșu și Mircea Dinescu, care au fost miluiți doar cu un „neînsemnat” domiciliu forțat. „De lux”. Crede, doamnă, în Mona Muscă, ingenua și naiva semnatară a pactului cu diavolul. în cucoana asta care n-a știut niciodată ce e frica reală, n-a simțit fiori de gheață știindu-se anchetată pe la spate și întrebîndu-se, înspăimîntată: oare ce vor spune cei chemați la interogatorii și ce i se va întîmpla?. „Puțini oamnei au imaginea fricii străine”, scria Al. Vlahuță și „mulți din cei ce fac faptele cele mai rușinoase se ostenesc să le ascundă sub vorbe și intenții nobile”, considera Goethe. Naiva doamnă Muscă se laudă c-a dat referințe favorabile pentru două colege ca să fie promovate la Universitatea din Timișoara. Da, dar de ce la Securitate și nu la rectorul universității? Nu vi se pare suspect? Doar nu Securitatea trebuia să le promoveze, ci Senatul universității. Parcă o văd alături de Călin Popescu Tăriceanu și Traian Băsescu perorînd, la Bacău, pentru viața pensionarilor, pentru care n-a făcut mai nimic. Două-trei sute de mii, acolo, în plus, la o pensie de mizerie, în timp ce torționarii securității au pensii între 30 și 65 de milioane de lei. Ca orice ființă ticăloasă, Mona Muscă l-a trădat după primul colț pe Tăriceanu, simțind că Traian Băsescu nu-l mai agrează. Tipic pentru un turnător și un vînzător de suflete.
Zicea ziarista băcăuană că nu mai citește cartea „Despre îngeri” a lui Andrei Pleșu (deși cred că n-a citit-o niciodată). Măcar pe Moliere îl citește? Scrie dramaturgul francez că atunci „când ipocrizia este dată pe față, rușinarea ei o ajunge din urmă”. Dar, oare, ticăloșii se rușinează vreodată? Nu cred! Altfel nu s-ar afera în viața publică cu atîta silnică perseverență. încăpățînarea de a fi mereu în față este cel mai ieftin surogat al caracterului. Priviți cu cîtă insistență vulgară sînt mereu prezenți pe ecranele TV Gigi Becali, Vadim Tudor, Dan Voiculescu, din gușa cărora nu ies decît croncănituri scrîșnite, insulte și injurii. „Cu cît un om este mai rău și mai nevrednic să ocupe posturi înalte, cu atît se umflă în prostie și insolență”, scria pe bună dreptate Democrit cu mai bine de 2300 de ani în urmă.
Astfel de oameni sînt meniți să sugrume nu numai democrația, ci chiar bunul simț, generozitatea, cinstea și onoarea, să escamoteze adevărul. Să ridice, în schimb, la rang de noblețe minciuna, disprețul faptelor vrednice, delațiunea, injuria și anatema. Principalii vinovați nu sînt, atît, aceste sinistre figuri. Vinovați sînt mercenarii care acceptă să se prostitueze, încercînd să-i legitimeze contra cost. Dar și numărul mare de oameni care – fascinați de patologic – le-au devenit fani, public fidel, savurîndu-le delirul deopotrivă agresiv și hilar. Dacă la început promovarea lor era o glumă proastă, o diversiune și o încercare de divizare a electoratului după modelul Ion Iliescu – Petre Roman – Viorel Hrebenciuc, astăzi gluma s-a îngroșat peste măsură, devenind un real pericol. E timpul să spunem că ne-am săturat de bancuri proaste, că avem nevoie de o rază de lumină și speranță, înainte de a ne înghiți iar entropia, dezmățul și informul social. Și înainte de a ni se întuneca mințile – puține, cîte le mai avem. Căci vedem că după atîta amar de vreme de la evenimentele din ’89 mărul discordiei ne stă ca o idee fixă în cap. Gabriel Liiceanu, Mircea Dinescu, Doina Cornea, Paul Goma și toți urmăriții reali ai S

Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!