Școlile din Bacău, sufocate de crîșme

Administrator

Băcăuanii sînt, cel puțin în ce privește numărul de crîșme pe cap de locuitor, cu mult înaintea țărilor din Uniunea Europeană. Grav este, însă, că puzderie de localuri se concentrează în apropierea sau chiar în imediata vecinătate a unităților de învățămînt. Așa încît nu este de mirare că mai ales în timpul școlii copii, și de 10 – 11 ani, ajung în comă alcoolică la spital.

Elevă, în comă alcoolică

în acest an, o adolescentă de 16 ani ar fi murit, cu siguranță, dacă o patrulă de jandarmi nu ar fi intrat în Parcul Cancicov, pentru o razie de rutină. în plină iarnă, pe un ger cumplit, în jurul orei 22.00, L.D., elevă în Bacău, dar originară dintr-o comună a județului, a fost găsită de jandarmi căzută sub o bancă și cu o sticlă de coniac „Alexandrion” lîngă ea. Tînăra a fost transportată imediat la Unitatea de Primire Urgențe (UPU) a Spitalului Județean, unde medicii au constatat că se află în comă alcoolică, gradul I. După două ore, timp în care i s-au acordat toate îngrijirile medicale necesare, adolescenta s-a trezit din beție. Ea a fost transferată apoi la Spitalul Județean de Pediatrie. Atît personalul medico-sanitar, cît și jandarmii au rămas surprinși cum de liceana nu a fost jefuită. Ea avea asupra ei o grămadă de bijuterii. Dacă ar fi rămas în parc pînă dimineața, mai mult ca sigur ar fi murit și ar fi fost deposedată și de toate bijuteriile. Medicii de la Spitalul de Pediatrie se confruntă frecvent cu asemenea cazuri. în perioada desfășurării programului de învățămînt, ele sînt și mai numeroase.

Bar, peste drum de școală

La cîte crîșme, baruri ori chioșcuri cu băuturi alcoolice sînt lîngă școli, nici nu-i de mirare că unii elevi ajung la spital în comă etilică. în municipiul Bacău, asemenea situații întîlnești la tot pasul. Dacă pornești din centrul orașului, la cîțiva metri de Colegiul Național „Gheorghe Vrănceanu” se află cel puțin un bar. Iar dacă ies prin spatele școlii, elevii au de unde alege dintre localurile de pe strada Banca Națională. Și cei de la Grupul Școlar „Mihai Eminescu” ori de la Colegiul „Henri Coandă” au oferte generoase prin jur. Și la Colegiul „Dumitru Mangeron”, urmare a demersurilor făcute de cadrele didactice, au fost închise două baruri, dar tot a mai rămas unul. Cît despre elevii de la Școala generală „Mihail Sadoveanu” nu trebuie decît să treacă strada pentru a intra într-un cafe-bar. în mediul rural, lucrurile stau și mai rău. în comune multe birturi sînt aproape gard în gard cu școala.

Legislația sanitară, neclară

Reprezentanții Autorității de Sănătate Publică (ASP) Bacău declară că nu există nici un act normativ care să reglementeze la ce distanță de școală trebuie amplasată o unitate unde se vînd băuturi alcoolice. De cel puțin zece ani, fenomenul este scăpat de sub control. Singura prevedere legală se referă la faptul că nu este permisă existența unui bar, crîșmă, restaurant etc. pe căile de acces spre școală. Or, această formulare este ambiguă, deoarece de cînd pleacă de acasă, elevul merge tot pe căi de acces spre școală. Pe de altă parte, cei care deschid o unitate de comercializare a produselor alimentare sau de alimentație publică de cîțiva ani nu mai trebuie să solicite autorizație sanitară de funcționare. Ei trebuie doar să depună la Registrul Comerțului, odată cu documentele solicitate aici, o declarație pe propria răspundere că respectă normele sanitare. Prin urmare, consiliile locale ar trebui să stabilească distanța față de școală la care să fie amplasată o unitate care comercializează băuturi alcoolice, concluzionează reprezentanții ASP.

în Bacău, distanța crîșmelor față de școli este numai pe hîrtie

La nivelul municipiului Bacău, amplasarea crîșmelor față de școli a fost instituită prin regulamentul intrat în vigoare de două luni. Acesta stipulează că „se interzice autorizarea teraselor la o distanță mai mică de 200 de metri față de unitățile de învățămînt, mai puțin față de unitățile de învățămînt superior”. O altă prevedere face referire la interzicerea, tot la o distanță de 200 de metri, a localurilor cu program de striptease sau erotic. Aceeași distanță minimă față de școli este valabilă, cel puțin în regulamentul comercial adoptat de Consiliul Local, și în cazul unităților de alimentație publică, adică a barurilor sau restaurantelor care comercializează băuturi alcoolice. „Serviciul de inspecție comercială din cadrul Poliției Primăriei este cel care verifică aspectele legate de distanța barurilor față de unitățile de învățămînt. Nu știu dacă pînă acum, de cînd a intrat în vigoare regulamentul, s-au aplicat sancțiuni. Probabil pentru anul viitor, firmele care nu îndeplinesc aceste condiții din regulament nu vor mai căpăta autorizație de funcționare de la primărie”, a precizat Ovidiu Popovici, secretarul municipiului Bacău. Indiferent de prevederile noului regulament comercial adoptat de primăria Bacău, realitatea este că localurile în care se comercializează alcool au fost și mai există pe lîngă școli. (Elena ȚINTARU, Costinela BREAHNĂ)prinși cum de liceana nu a fost je

Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!

Urmărește Ziarul de Bacău pe WhatsApp Alerte de ultimă oră și știrile importante direct pe telefonul tău.
Urmărește Canalul

Ți-a plăcut acest articol? Distribuie-l mai departe!

Ajută comunitatea din Bacău să fie informată corect și la timp.

Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale

Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.

Derogare Legală RGPD Art. 7 Legea 190/2018

Specificul Activității Jurnalistice

Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.

Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.

Opinii & Comentarii Cititori

0

Nu există încă opinii la acest articol.

Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.

Adaugă o opinie

Adresa de email nu va fi făcută publică. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Datele furnizate sunt prelucrate conform Politicii de Confidențialitate și Regulilor de Comentare. Adresa IP este stocată strict în scop de securitate și prevenire anti-spam.