Invazie de copii în centrul Bacăului

Administrator

Sute de elevi de la mai multe școli din județ și-au mutat ieri, preț de cîteva ore, cursurile în stradă. Spre deosebire, însă, de zilele obișnuite de școală, cînd cei de la care primeau lecții erau profesorii, copiii prezenți ieri în centrul orașului au ținut să ofere ei sfaturi, tuturor celor care se aflau în trecere prin centru. „Vrem să îi învățăm pe oameni că pot să circule și fără mașini. Dacă părinții noștri ar încerca să meargă la serviciu mai mult pe jos sau așa cum facem noi acum, cu bicicleta, orașul nostru nu ar mai fi așa de poluat”, spunea, plin de convingere, Valentin Tudor, un băiețel în vîrstă de zece ani de la Școala Alexandru Ioan Cuza”. Cu șapca pusă cu cozorocul la spate, puștiul încerca să își facă încălzirea pentru concursul de ciclism la care voia să se înscrie alături de alți băieți de vîrsta lui. Lîngă ei, alte grupuri de copii își făceau încălzirea pentru un alt concurs de viteză pe role, iar pe trotuarul din fața magazinului Luceafărul, cîteva fetițe încercau să își deseneze copilăria cu cretă colorată pe asfalt. Organizată cu sprijinul Primăriei Bacău, Prefecturii, Agenției Județene de Protecție a Mediului, Poliției, Gărzii de Mediu, mai multor ONG-uri și Clubului „Veniți cu Noi”, manifestarea de ieri s-a desfășurat în cadrul acțiunii „Săptămîna Europeană a Mobilității”, care are loc în perioada 16 -22 septembrie în nouă sute de orașe europene. (Elena SOLOMON)

Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!

Urmărește Ziarul de Bacău pe WhatsApp Alerte de ultimă oră și știrile importante direct pe telefonul tău.
Urmărește Canalul

Ți-a plăcut acest articol? Distribuie-l mai departe!

Ajută comunitatea din Bacău să fie informată corect și la timp.

Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale

Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.

Derogare Legală RGPD Art. 7 Legea 190/2018

Specificul Activității Jurnalistice

Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.

Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.

Opinii & Comentarii Cititori

0

Nu există încă opinii la acest articol.

Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.

Adaugă o opinie

Adresa de email nu va fi făcută publică. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Datele furnizate sunt prelucrate conform Politicii de Confidențialitate și Regulilor de Comentare. Adresa IP este stocată strict în scop de securitate și prevenire anti-spam.