Numarul anagajaților BCR va scădea cu 2.400

Administrator

Banca Comerciala Română (BCR) va avea 8.200 de angajați la sfîrșitul anului 2008, cu 22,6% mai puțin față de luna iunie 2007, cînd erau 10.600 de salariați – a anunțat președintele Erste Bank, Andreas Treichl, cu ocazia evenimentului „Ziua Piețelor de Capital” din Sovacia. „Cu scopul de a crește eficiența operațiunilor, precum și calitatea serviciilor oferite clienților, majoritatea funcțiilor de back-office și suport vor fi centralizate sau externalizate. Ca o consecință a acestor reorganizări, relocări și eficientizări a proceselor, forța de muncă a băncii (doar a băncii) se va reduce de la 10.600 de angajați în iunie 2007, la un număr de 8.200 de angajați pînă la sfîrșitul lui 2008” – se spune într-un comunicat al grupului, în care sînt prezentate subiectele discutate la Bratislava. Prin schimbările operate la nivelul grupului, se va înregistra o temperare a creșterii costurilor, în a doua jumătate a acestui an, urmînd ca în 2008 creșterea costurilor să fie de numai 7% – se mai arată în comunicat. (Petru DONE)

Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!

Urmărește Ziarul de Bacău pe WhatsApp Alerte de ultimă oră și știrile importante direct pe telefonul tău.
Urmărește Canalul

Ți-a plăcut acest articol? Distribuie-l mai departe!

Ajută comunitatea din Bacău să fie informată corect și la timp.

Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale

Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.

Derogare Legală RGPD Art. 7 Legea 190/2018

Specificul Activității Jurnalistice

Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.

Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.

Opinii & Comentarii Cititori

0

Nu există încă opinii la acest articol.

Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.

Adaugă o opinie

Adresa de email nu va fi făcută publică. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Datele furnizate sunt prelucrate conform Politicii de Confidențialitate și Regulilor de Comentare. Adresa IP este stocată strict în scop de securitate și prevenire anti-spam.