Omul care a învins două dictaturi

Bătrînul zîmbește în permanență. Privindu-l, cu greu îți poți imagina un om care poartă în spate povara a peste două decenii de tortură. Și nu oriunde, ci în locurile unde și-au dat viața mii de intelectuali români: Aiud, Ghela, Pitești. Denumiri ale unor închisori ce dau fiori celor care cunosc un dram de istorie contemporană. în chip providențial, este unul dintre puținii români care mai trăiesc după acea perioadă de groază. în Bacău a mai avut confrați de suferință, dar s-au mutat cu toții la ceruri. Acum, ajuns la 86 de ani, Gheorghe Mîntulescu nu refuză să vorbească despre sine, despre cum s-a ajuns să i se distrugă copilăria. „Sînt băcăuan, născut în anul 1920, pe strada Apolodor. Era între Neagoe Vodă și Banca Națională. Mama era cadru didactic, iar tata era tehnician în telegrafie. Am urmat o bună parte a liceului la «Ferdinand I», după care am plecat la școala militară de aviație de la Iași. Fiind prea slab, aveam doar 47 kilograme, am fost respins. în 1939 am fost admis la Școala de Aviație «ARPA», la Iași, pe Dealul Ciricului. A fost o perioadă frumoasă. Veneam la Bacău și făceam baie în canalul de fugă al fabricii Letea, care începea prin zona Partizanu, sau făceam sport. Acestea erau preocupările noastre”, a povestit Mîntulescu. Brusc, filmul discursului său s-a oprit. Pentru că însăși viața sa a urmat o direcție pe care nu se aștepta. „M-au arestat în anul 1941, după ce un vecin m-a pîrît că am cîntat cîntece legionare. M-au trimis la Buzău, unde după cîteva săptămîni, mi-au dat o amendă de 500 lei și m-au trimis acasă”, și-a amintit bătrînul. Libertatea sa nu avea să fie prea lungă. La doar 22 de ani, i-a fost dat să vadă o altfel de lume, dincolo de gratii. „în 1942, încă nu începuse războiul la noi, m-au arestat pe cînd am dus un pachet de arme la cineva. Era un colet cu două pistoale. Nici eu, nici cel care a primit pachetul respectiv nu știam că cel ce mi-a dat mie coletul să-l transport era agent al Siguranței. Așa am fost depistați. Am fost condamnat la moarte, apoi mi s-au dat 25 de ani de temniță. Celălalt, căruia i-am dat pachetele, a primit închisoare pe viață”, a povestit Gheorghe Mîntulescu.
Din momentul cînd regimul dictatorial al lui Antonescu l-a aruncat după gratii, pentru Gheorghe Mîntulescu a început o altă viață. „Am fost trimis în închisoarea de la Pitești, după care am fost mutat la Alba Iulia, Aiud, Tîrgșor și Gherla. în aceasta din urmă am petrecut trei ani și jumătate în mină. în anul 1954 am fost readus la Aiud, închisoarea de bază, în care am fost încarcerat cu numărul 6.909”, și-a amintit bătrînul pensionar.
Din nefericire pentru el, deși se pregătise pentru a fi militar, lui Mîntulescu i-a fost dat să trăiască atît drama celui de-al doilea război mondial, cît și tragediile care au urmat în spatele gratiilor. Pedepsit atît de dictatura antonesciană, cît și de cea comunistă, speranțele tînărului Mîntulescu de a fi eliberat pentru a lupta contra regimului bolșevic instaurat în România s-au năruit o dată cu afirmațiile făcute de judecători. „Anchetatorii au spus așa: decît să vă dăm drumul, să punem oameni să vă urmărească, ceea ce înseamnă bani cheltuiți și timp, mai bine vă ținem în continuare în închisoare. Atunci am încercat să mă explic făcînd uz de Constituție. Mi s-a zis scurt: Constituția este un elastic pe care îl strîngem și îl întindem cum vrem noi”, a afirmat Gheorghe Mîntulescu.
Oricît ar fi de incitant pentru omul zilelor noastre, cînd veni vorba de traumele suferite în închisori, Gheorghe Mîntulescu a ezitat. Ar prefera să nu readucă în atenție traumele trăite. Cu voce înceată, bătrînul mai spilcuiește din ceea ce ar fi trebuit să fie cea mai frumoasă perioadă a vieții. „Trebuiau să ne distrugă. De altfel, majoritatea celor întemnițați de comuniști au murit în închisoare. Aveam parte de bătăi pînă cînd ni se rupea carnea de pe trup. Pînă a se prinde la loc, rănile rămîneau deschise luni de zile. în celulele în care trăiam înghesuiți nu aveam parte de lumină decît iarna, cînd ferestrele înguste erau acoperite de zăpadă. Vara, ferestrele erau bătute în cuie”, ne-a zis Gheorghe Mîntulescu. în clipa în care momentele de amintire tind a-l copleși, bătrînul revine cu perioadele cele mai „frumoase” din anii de temniță. „La Tîrgșor era cel mai frumos. Am stat acolo, de prin 1948 pînă în 1951. Ne făcusem un bazin în curte, dintr-altul ce fusese înfundat. Puteam să înotăm acolo. Din 1951, au venit la închisoare cei de la Suceava. Pregătiți pentru reeducare. Apoi la Gherla. Erau Țurcanu, Levinski și alți torționari despre care probabil ați auzit. âși formaseară un grup. La Suceava se începuse o reeducare prin cărți, prin îndoctrinare. Dar administrația comunistă și-a dat acordul pentru reeducarea prin orice fel de mijloace, nu doar prin cărți, inclusiv bătăi, ucideri și schingiuiri”, a afirmat Gheorghe Mîntulescu. Totodată, bătrînul fost deținut politic și-a amintit că acolo, în închisorile comuniste, nu mai conta dacă erai creștin, iudeu sau musulman. Toți aveau parte de același tratament. Despre torturile de care a avut parte pînă în 1964, cînd a fost grațiat, Gheorghe Mîntulescu nu vrea să mai pomenească. Spune doar că a ieșit din temniță după 22 de ani, și s-a angajat cu multă greutate pe un șantier. Cuvintele rostite despre întîlnirea sa cu părinții săi, după anii de temniță, sînt suficiente. „în 1963 am fost mutat în Insula mare a Brăilei. De acolo mi-au dat drumul acasă. Cînd m-a văzut acasă, mama nu m-a recunoscut. Nu mai știa cine sînt”, a afirmat bătrînul. După vîrsta de 44 de ani, a mai muncit 20 de ani pe șantier și în fabrică, în calitate de strungar. Apoi a ieșit la pensie. în 1989, nu se aștepta ca regimul lui Ceaușescu să cadă. „Ceaușescu fusese primit regal și la Londra și la Washington. Nu credeam că o să se schimbe după cum mergea țara. S-a reușit printr-o lovitură dată tot de oamenii lor. Nu credeam că o să se schimbe totul atît de repede”. Acum, Gheorghe Mîntulescu trăiește cu 1.800.000 lei vechi pensie pe lună. Dar nu se plînge. Nu-i urăște pe cei care i-au distrus, definitiv, viața. Ce înseamnă pentru el anii petrecuți în torturile comuniste? „Toată tinerețea și nici un viitor”, a explicat el. Atît. în rest, un om model, care ne amintește de imaginea altor români care au considerat că tăcerea este, cîteodată, de aur. La fel ca și sufletul curat. „Este un om extraordinar. N-a vorbit de rău pe nimeni. Niciodată. N-a pomenit pe nici unul dintre cei care i-au distrus viața. Este un model”, l-a caracterizat Viorel Căpitanu, amic și coleg cu Gheorghe Mîntulescu, la Asociația Foștilor Deținuți Politici din România, filiala Bacău. Restul rămîne istorie și amintirile unui bătrîn, pe care îl vezi, probabil zilnic, trecînd grăbit către piață. (Constantin GHERASIM)

Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!