Ștefan RADU
Poate încet, încet vom înțelege că problema „la zi” este integrarea europeană. Au mai rămas mai puțin de o sută de zile pînă la evenimentul considerat ca inevitabil: de la 1 ianuarie 2007 vom fi parte a Europei unite. Culmea este că șapte din zece români habar nu au ce presupune această „căsătorie din interes”. Oficialii noștri au învățat să interpreteze un fel de „manea” a falimentului. Vreme de un deceniu ni s-a prezentat numai partea roz a lucrurilor, iar acum pe toate canalele ni se transmit doar prognoze catastrofice. Ba că 20-30 la sută dintre întreprinderile mici și mijlocii vor fi închise, ba că trebuie să dispară jumătate dintre țărani. ba că vor fi interzise mare parte dintre tradițiile noastre rurale… într-un dialog radiofonic cu dl prefect Berca, domnia sa a atras atenția că sînt în pericol de faliment comunități întregi care nu au făcut efortul să-și adapteze administrațiile comunale. Puțini sînt primarii care au învățat să acceseze fonduri străine pentru dezvoltarea localităților în care au fost aleși, iar succesele acestora arareori au fost mediatizate. Și atunci de unde să învețe cei mai puțin pregătiți?! Pe ei îi abandonăm la margine de drum?
întreaga nație se comportă precum clienții dornici să prindă „oferta de inaugurare”… Stăm ciotcă la „ușile” Uniunii Europene, încă din zori, pentru că au fost anunțate mari chilipiruri la primele ore ale deschiderii marelui „supermarket continental”. Unii preferă să chiulească de la muncă, alții au lăsat copiii de izbeliște doar pentru a nu rata „inaugurarea”! Puțini sînt cei care se gîndesc la povestea pomului lăudat. în ultimele sale clipe de viată, Silviu Brucan ne-a atenționat că vor urma ani grei pentru nația asta. Avertismentul lui ar trebui să ne facă mai reținuți în entuziasmul pe care îl manifestăm. Cu toate acestea, premierul Tăriceanu demonstrează că se preocupă doar de integrarea în sine, adică de rezolvarea formală a lucrurilor. Nu vorbește despre cît de pregătiți sau nepregătiți sînt oamenii din țara asta (o fi aflat ce înseamnă „cultură europeană”?), ci despre cît de bine s-au „coafat” din condei rapoartele sectoriale. în plus, am auzit diverși politicieni cu ștaif care își motivau optimismul integraționist prin faptul că „bugetul european este deja stabilit pentru următorii ani și nu au chef birocrații occidentali să refacă întreaga documentație”. Așa o fi! La fel gîndește și președintele Băsescu: după vizita în Germania dă ca sigură ratificarea Tratatului în Bundestag în săptămînile următoare. Mai sceptici s-au arătat analiștii marilor publicații din Vest: aceștia se întreabă cum vor fi convinși francezii, belgienii și nemții să ne dea „viza de trecere”. Termenul limită ar fi 1 decembrie (pentru a mai rămîne răgazul necesar celor de la Bruxelles pentru a „legaliza” cununia cu noi).
Spuneam că este o căsătorie din interes. Pe de o parte, vesticii își doresc o piață de dimensiunea României și un bazin consistent pentru recrutarea forței de muncă ieftină și calificată. De cealaltă parte, disperarea românilor (care nu mai cred în capacitatea clasei politice autohtone de a rezolva problemele economice și sociale ale acestei nații) se concretizează în credința că „străinii ne vor… regulariza”. Este ciudat cum a evoluat psihologia maselor în mai puțin de un veac: la 1900 dacă ai fi cerut public să devină țara ta vasala unei mari puteri ai fi fost executat, ca trădător, în piața publică. Am ajuns, iată, astăzi, ca românii să iasă la demonstrații de stradă pentru a cere propriilor conducători să accelereze procesul de fuziune cu noul imperiu european! Istoria rămîne știința care studiază (doar!) adevărurile învingătorilor…i
Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.