Europo, venim!

Balega și stîlpul cu televizor

Val MĂNESCU

Agențiile de presă au vuit în urma unui recent sondaj de opinie, realizat după toate normele științifice: doar zece români dintr-o sută vor să mai trăiască în țara unde s-au născut și au crescut. Restul ar pleca, învîrtindu-se, unde-or vedea cu ochii.
Prin anii ’80 circula, în șoaptă, o întîmplare care-l avea ca erou pe celebrul Bulă: învățătoarea îi întreabă pe copii ce-ar face dacă, printr-o minune, s-ar deschide granițele. Ionel s-ar duce la Paris, să vadă turnul Eiffel, Maricica, în Creta, să se rătăcească prin labirintul din Cnossos, Gigel, în Germania, la verișorii lui, iar Virginica ar pleca în Anglia, la un unchi de-al lui taică-su. Paradoxal, ca întotdeauna, Bulă răspunde, plictisit, că el n-ar pleca nicăieri, ba, mai mult, s-ar cățăra pe un stîlp. Să nu-l ia puhoiul. Era o poveste sarcastică, la care se rîdea cu amărăciune, pentru că se știa că dacă voiai să mergi într-o banală excursie, fie și într-una dintre țările „frățești”, adică socialiste, trebuia să aștepți ani buni pașaportul, pe care-l primeai după ce erai verificat de Securitate, după interogatorii și cercetări. Nici nu îndrăzneai să visezi că treci granița, dacă nu erai cetățean model, membru de partid, dacă încălcai principiile Codului eticii și echității socialiste, dacă crîcneai împotriva regimului, dacă nu-ți plăceau frigul și apa rece și întunericul și cozile la alimentara. Nu primeai pașaport nici dacă aveai o atitudine de simpatie față de valorile occidentului, dacă purtai plete sau blugi, ori dacă ascultai muzică străină.

Viermișorii începură să miște, după ce, cu cîteva zile în urmă, eclozaseră sub crusta unei balegi slobozită de-o vacă în praful fierbinte din marginea drumului. Era liniște și întuneric acolo, înăuntru, dar cam puțea și nu prea aveau ce mînca. într-o bună zi, viermișorii au întrebat: ce e dincolo de pojghiță? Mama lor le-a răspuns că dincolo se cheamă „afară” și că acolo e aer curat, soare, hrană și apă. „Și de ce nu ieșim de-aici, să vedem și noi cum e să ai aer curat, soare, hrană și apă? Să vedem ce-nseamnă «afară»”! „Ba, nu!” – le răspunse, ferm, cea care le dăduse viață. „Noi aici ne-am născut, AICI rămînem !”
Cu 130 de ani în urmă, pe cînd România abia apăruse ca stat pe harta Europei, cancelarul de fier al Prusiei, Otto von Bismark, spunea despre români că nu sînt o națiune, ci o meserie. Meseria de român are la bază blîndețea, răbdarea și plînsul în întuneric, cu fața în pernă.

între timp, agenturile străine au declanșat explozia mămăligii care a spart lacătul granițelor. în șaisprezece ani au plecat din România peste patru milioane de români. Au plecat să muncească pe tarlalele și șantierele capitalismului biruitor, să facă bani și să se întoarcă acasă. Așa spun ei: că se vor întoarce. Că, la nația asta, dorul e ucigător. Vara, orașele patriei se umplu de mașini cu numere străine, iar agențiile imobiliare prosperă. Stranierii cumpără terenuri, case, electrocasnice. Miliarde de euro muncite din greu dincolo fac să miște cît de cît iluzoria noastră economie. O dată-n an, vorba unui cîntec la modă, oficial ne merge bine, și guverniceanu se bate tare cu pumnu-n piept că redresarea e vizibilă, că inflația e sub indicatorii prevăzuți și că nivelul de trai e într-o constantă creștere. Afirmații ca astea au înghițit și vecinii noștri unguri, pînă au înțeles că sînt mințiți. Am văzut la Budapesta zeci de mii de Ianoși înfuriați, dezbrăcați și cu cocteiluri molotov în mîini, cotonogind jandarmeria honvedă. Cu ungurul nu te pui, că are sîngele iute și nu suportă putoarea de minciună!
Dar șefuleții noștri au birouri în Palatul Victoriei și n-au de ce să se teamă. Resemnați în minciunile milenare care nu au sfîrșit, scîrbiți de violențele de pe stadioane și de carnagiile de pe șosele, sătui de panarama deconspirării, de bîlciul politic, de cenușa turnată-n cap și de praful care li se aruncă-n ochi, nouăzeci la sută dintre români preferă să plece aiurea. Cei care rămân, adevărații patrioți, se revoltă bălăcindu-se în cufureala națională care-a ajuns să pută pînă la Buda, sau să-și lipească retinele de ecranul telenovelelor. Așa, măcar își permit să viseze pe burta goală cum e să ai aer curat, soare, hrană și apă.

Două milioane de stîlpi cu televizor ar trebui repede înălțați, pentru ca aceia care mai vor să trăiască în România să nu fie luați de puhoiul care se va dezlănțui odată cu admiterea noastră în Europa. în anul 2004, candidatul Băsescu la Președinția României susținea în programul său electoral, cu care avea să cucerească voturile, că una dintre primele măsuri pe care le va lua din fotoliul de la Cotrocen, va fi aceea de a umple Piața Revoluției cu țepe destinate fundurilor celor care au dus țara de rîpă. N-am mai auzit demult vreo veste despre acest grandios proiect al actualei puteri.

E noapte și apa de la robinet e la fel de neagră ca ziua. Mai mult nici nu-ți poți dori. plăceau fr

Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!