în comuna Helegiu a avut loc Festivalul „Frunze ruginii”. Aflat la cea de-a doua ediție, festivalul s-a transformat într-o sărbătoare a locuitorilor de pe aceste meleaguri mărginite de dealuri, ce se întind de-o parte spre Măgura Berzunțiului, iar de cealaltă parte, pînă la dealurile de la Răcăciuni. în cadrul Festivalului „Frunze ruginii”, Școala din satul Drăgugești a fost gazdă a elevilor înzestrați cu talent de la toate școlile din comună. Ei au recitat poezii, au cîntat și au dansat, iar cei mai buni au fost răsplătiți cu diplome. Elena Ghineț, de șase ani, a încîntat publicul prin melodii ale copilăriei. Au fost prezenți ca invitați soliștii și orchestra Ansamblului Folcloric „Busuiocul” din Bacău. Festivalul s-a încheiat cu un foc de artificii. (Ion MORARU)
Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.