Dezinteres față de deschiderea stagiunii teatrale
Forfotă mare în fața Teatrului „Bacovia”, duminică, 24 septembrie, la orele 19.00. Unii nemulțumiți, alții agitați. Cu toții nerăbdători să vadă ce va urma. Panourile mari așezate de-a lungul trotuarului, avînd expuse fotografiile realizate de Viorel Cojan, cu momente din timpul piesei „Proștii sub clar de lună”, atrăgeau atenția chiar și celor aflați la promenadă prin centrul orașului. Era și normal. Se deschidea stagiunea 2006-2007, cu o premieră. Și nu oricare, ci una în regia lui Ion Sapdaru. Regizor tînăr, vizibil emoționat înaintea piesei, pe care îl puteai vedea amestecat în mulțimea din jurul teatrului cu cîteva minute înaintea începerii spectacolului. La un moment dat, pe pancarda așezată în fața teatrului s-a așezat un anunț, scris de mînă „Pentru spectacolul de azi nu mai sînt bilete”. Semn că băcăuanii și-au dorit să revină la teatru, chiar dacă au plătit 15 RON (150.000 lei vechi) pentru un singur loc.
Primirea oficială a invitaților a fost făcută de Gabriel Duțu, directorul adjunct, îmbrăcat la costum, cu zîmbetul pe buze. Directorul lipsea. Cei înștiințați despre piesă cunoșteau motivul: Adrian Găzdaru deține unul dintre rolurile principale în spectacolul lui Sapdaru. Cu cîteva minute întîrziere față de ora 19.00, Adriana Pîrvu a inaugurat stagiunea teatrală 2006-2007, intrînd direct în miezul premierei. Pentru că a fost un alt gen de spectacol decît cel tradițional. Au lipsit cuvinte oficiale de întîmpinare a publicului. în sală, oameni de cultură, profesori, iubitori ai artei dramatice și unii dintre actorii de la Animație, care avuseseră, și ei, deschidere de stagiune, în aceeași zi, dar la o oră matinală.
între cei prezenți în sală, sau la loje, nici urmă de oficialitățile locale sau județene. Aceasta, în ciuda faptului că teatrul este o instituție subordonată Consiliului Local. Semn evident că edilii au încredere deplină în actorii de la „Bacovia” și nu au timp să-i vadă în cîmpul muncii. Ori să vadă în ce se investesc miliarde de lei pe an. „Noi am oferit invitații tuturor. Unii le-au onorat, alții nu. Cred că fiecare a avut un anumit program”, avea să explice directorul Adrian Găzdaru.
Despre piesă ar fi multe de spus. Și o vor face, cu siguranță, criticii de specialitate. Cert e că publicul s-a simțit bine, a rîs, fără a fi lămurit, pînă la urmă, cine sînt „Proștii sub clar de lună” despre care a scris Teodor Mazilu: actorii, eroii interpretați, publicul din sală, sau cel rămas pe dinafară. La finalul piesei, sala s-a ridicat în picioare și a aplaudat minute în șir reprezentația trupei băcăuane, în care pare că și-au găsit repede locul și tinerii actori Ștefan Alexiu și Cristian Tocilă.
La insistențele directorului și actorului Găzdaru, pe scenă a urcat și regizorul. Aplauzele nu au contenit. La un moment dat, au fost urcate două buchete imense de flori. Ceea ce nu a știut publicul băcăuan este că florile au fost oferite nu de autoritățile din Bacău, ci de Teatrul „Mihai Eminescu” și Teatrul de Animație, ambele din Botoșani. Dincolo de spectacol, au rămas supărările legate de dezinteresul autorităților față de deschiderea unei stagiuni teatrale, care consemnează, totuși, un eveniment pentru o comunitate. Fie ea și cea băcăuană. (Constantin GHERASIM)
Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.